Vrei sa ai manichiura perfecta! Uite cum poti sa o mentii fara sa te duci la salon

Vrei sa ai manichiura perfecta! Uite cum poti sa o mentii fara sa te duci la salon

Problemele cel mai des întâlnite sunt exfolierea unghiilor, îngălbenirea lor şi ruperea – atunci când sunt casante şi moi. Soluţiile sunt simple, dar necesită puţin timp, răbdare şi consecvenţă.

Nu toate femeile ştiu că îngălbenirea unghiilor apare mai ales după ce au fost folosite excesiv oje sidefate sau de culoare închisă. Pentru a preveni acest neajuns, este foarte utilă folosirea unui lac transparent, care poate avea şi rol de întărire sau hrănire a unghiilor, înainte de aplicarea celor două straturi de ojă. Acest lac protector poartă de obicei numele de bază, dar poate fi folosit şi singur, fără a aplica ulterior altceva. Fiind folosit regulat, unghiile vor căpăta un aspect sănătos şi un luciu plăcut.

Iti poti ingriji unghiile cu zeama de lamaie
Iti poti ingriji unghiile cu zeama de lamaie

Pielea mâinilor conţine puţine glande sebacee, care asigură hidratarea naturală şi fineţea pielii. Această lipsă este agravată şi de faptul că mâinile sunt spălate cu săpun, astfel că de multe ori pielea are tendinţe de uscare. O dată pe săptămână, este recomadat un gomaj blând, pentru care poate fi folosită aproximativ orice cremă de gomaj din comerţ. Acesta trebuie făcut pe pielea umedă, masând câteva minute cu mişcări energice, înainte de a clăti mâinile cu apă din abundenţă.

___

CITESTE SI:

N-ai fi vazut-o asa! Cu parul ravasit si unghii imense, Laura Cosoi a socat! Vezi unde si-a facut aparitia intr-un asemenea hal

Ultima tendinta in materie de manichiura! Cum sunt realizate si cat costa unghiile TRIDIMENSIONALE!

____

Exfolierea unghiilor poate fi prevenită prin folosirea regulată a unei creme nutritive. Foarte multe firme cunoscute distribuie astfel de creme, speciale pentru mâini şi unghii, având de obicei în compoziţie lanolină, aloe Vera, vitaminele A şi E, ulei de măsline sau de migdale, extract de gălbenele sau glicerină. Mai ales în perioada iernii, când frigul este un duşman al pielii, este recomandat masajul mâinilor cu o astfel de cremă, insistând pe toată suprafaţa unghiilor, cu mişcări blânde, uşor apăsate. Ideal este ca acest procedeu să aibă loc seara, înainte de culcare. Eventual, pot fi folosite mănuşi, imediat după aceea, pentru intensificarea efectului.

Ca tratamente naturiste, cele mai cunoscute sunt masajul unghiilor cu ulei de măsline încălzit – atât cât este suportabil pentru piele, sau cu zeamă de lămâie. Zeama de lămâie are tendinţa de a decolora, aşa că unghiile îngălbenite vor avea numai de câştigat în urma unui astfel de tratament.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani