Persoanele care angajeaza zilieri vor fi obligati sa solicite primariilor carnete speciale si sa achizitioneze pentru fiecare astfel de angajat un timbru, reprezentand impozitul de 16% aplicat la venitul acestuia, a decis, astazi, Guvernul printr-un proiect de lege.
„Avem un impozit de 16%, un impozit pe venit, care se retine de benficiarul activitatii. Zilierul beneficiaza de un carnet si va fi introdus un timbru emis de Ministerul de Finante, timbru care contine in costul lui acest impozit de 16%. Producatorul se duce la primarie si face cerere prin care i se atribuie un numar de carnete si timbrele aferente pe care acel beneficiar le doreste. In masura in care plateste timbrele, el beneficiaza de un numar de zilieri pe care ii poate angaja pentru munca necalificata”, a aratat ministrul Muncii, Ioan Botis, la finalul sedintei de guvern.
Beneficiar al lucrarilor este, potrivit noilor reglementari, persoana juridica pentru care zilierul executa activitati cu caracter ocazional. Prin acordul partilor si beneficiarii persoane fizice pot conveni cu zilierii aplicarea prevederilor legii.
Beneficiarul va tine evidenta zilierilor intr-un registru de evidenta, iar zilierul va avea un carnet, care va tine loc de contract. Carnetul de zilier va fi eliberat de catre primaria in a carei circumscriptie teritoriala urmeaza sa se desfasoare activitatea sau in care isi are domiciliul, la solicitarea beneficiarului sau a zilierului.