INITIATIVA. Pentru a-i impresiona pe deputati, protestatarii au adus cu ei la miting si cativa catelusi fara stapan
Protest. Revoltate de chinurile la care sunt suspuse necuvantatoarele, mai multe persoane au pichetat, ieri, Palatul Parlamentului, pentru a grabi dezbaterea "Legii Marinescu II"
Peste o suta de persoane, membri ai unor asociatii pentru protectia animalelor, au protestat, ieri, pentru cateva ore, in fata
Palatului Parlamentului. Acestia au cerut presedintelui
Camerei Deputatilor,
Bogdan Olteanu, urgentarea dezbaterilor pe marginea proiectului legislativ de gestionare a animalelor fara stapan - supranumit "Legea Marinescu II", dupa numele senatorului conservator, initiatorul propunerii. Proiectul prevede, printre altele, intocmirea de dosar penal si inchisoare pentru cei care maltrateaza animalele, precum si interzicerea eutanasierii in centrele de ecarisaj. In urma acestui protest, iubitorii de animale au primit promisiuni din partea lui Bogdan Olteanu ca, saptamana viitoare, proiectul va intra in discutia unei comisii de specialitate din
Camera Deputatilor. La aceasta intalnire vor putea participa, pe langa senatorul
Marius Marinescu, si persoane din randul asociatiilor pentru protectia animalelor.
(A.N.)