CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 24 iul 2010
 8910

Şelimbăr, comuna fără săraci

Şelimbărul este una dintre puţinele localităţi din ţară ocolite de criză. Comuna a cunoscut în ultimii opt ani un adevărat boom economic, iar prosperitatea ei se reflectă în veniturile celor care locuiesc aici şi în bugetul local, care a crescut din anul 2000 de 80 de ori!

Activ. Daniel Măricuţa a obţinut al treilea mandat de primar la Şelimbăr
Activ. Daniel Măricuţa a obţinut al treilea mandat de primar la Şelimbăr
Belşug. Venitul mediu la Şelimbăr e mai mare decât cel din municipiul Sibiu
Belşug. Venitul mediu la Şelimbăr e mai mare decât cel din municipiul Sibiu
Potrivit datelor de la Finanţele Publice, venitul mediu la Şelimbăr a fost în 2009 de 1.700 de lei, dublu faţă de media pe judeţ, şi cu aproape 300 de lei mai mare decât cel de la Sibiu. Comuna a prosperat incredibil în ultimii zece ani, iar creşterea se vede mai ales în veniturile la bugetul localităţii, care au ajuns de la două miliarde de lei vechi în anul 2000, adică 200.000 de lei noi, la 16 milioane de lei noi anul trecut. "În 2009 am avut 16,4 milioane de lei venituri estimate în buget, realizat în proporţie de aproape 99 la sută. Anul acesta ne bazăm pe aceleaşi sume, mai ales că aşteptăm noi investitori. Aici tot timpul vin investitori", spune primarul comunei, Daniel Măricuţa, aflat la al treilea mandat. La Şelimbăr şomajul este aproape zero, potrivit primarului, iar sumele de banii de la Consiliul Judeţean pentru cazuri sociale sunt nesemnificative, fiind doar zece situaţii de acest gen. În aceste condiţii, primarul e relaxat şi mare lucru nu are de făcut. Cum treburile merg ca unse, el are de lucru doar cu reabilitări de drumuri, când e cazul.
Selecţionerul Victor Piţurcă este protagonistul unui scandal legat de o presupusă relaţie extraconjugală. Acesta este acuzat de Victoria Blochina, fostă dansatoare în Club Melody, că nu recunoaşte copilul pe care îl are cu ea. Victoria Blochina l-a acţionat în instanţă pe Victor ...
DIN INTERN
 
 15
SELIMBAR
29.03.2011
19:07
SEF
Maricuta asta e sef mare...chiar a facut multe ! Strazi,centru comercial apa,canal ....FORTZA!
just me
05.12.2010
23:59
hot
mare hot Maricuta asta. la ce fraieri de locuitori are comuna, nu e nicio problema.
just me
05.12.2010
23:59
hot
mare hot Maricuta asta. la ce fraieri de locuitori are comuna, nu e nicio problema.
tot un locuitor al ...
25.07.2010
11:29
Selimbar comuna fara saraci
ba oameni buni de ce sunteti pervesi si nu vreti sa" dati Cezarului ce este al Cezarului",omul asta a adus peste 300 de mari firme pe teritoriul com Selimbar ca sa intre bani la bugetul local, sa avem cum sa ne facem o viata la standarde europene.De ce si alte localitati din jurul Sibiului nu au acelasi conditii ca si noi? Proiectul cu asfaltarea tuturor strazilor din Selimbar este in ...
Cetatean
25.07.2010
05:32
Ce vorbiti ma?
Ce furaciuni ma hahalelelor chiar a facut primarul asta treaba in selimbar...inainte nici canalizare apa cablu tv si multe altel....beai apa din fantana acum beinde la robinet etc...strazile sunt asfaltate mai ales acum ca a castigat si un proiect foartenimportant ...in care a obtinut banii necesari pentru asfaltarea tuturor strazilor..asa ca nu mai tot vorbiti voi invidiosi penali ce ...
locuitoare
25.07.2010
00:22
rasp pt eu
bun la ce??????????la furat,la minciuni si la pacalit oamenii.un laudaros.cum a cistigat mandatele???dadea la toata comuna si satele din imprejurimi cisterne de vin de-i imbata pe toti,doar lucra la vinalcol.doar drumul principal e asfaltat,in rest noroi,noroi,noroi.si meritul nu e al lui pt cifre.norocul lui ca s-au construit multe pe pamintul care apartine de selimbar,el doar incaseaza taxe si ...
Tradatorul.Mihai ...
24.07.2010
22:17
Selimbar sat de Sasi
Nu uitati mai oameni buni Selimbar si Marincuta au dezgropat comoara lasata de Mihai Viteazu .Regatanu ala care nu leo platit solda la soldati si oi prostit pe Sasi ca lupta inpreuna inpotriva Turcilor Da io Taiat capatina la Cinpia Turzi De acolo are Marincuta banii nu din alta parte.
vestem
24.07.2010
15:54
selimbar
asfalteaza printre casele vechi iar in cartierele noi te sperii.Pacat
daniel
24.07.2010
11:13
superarticol publicitar
bravo radu micu esti tare la articole publicitare.ia zi nebunaticule cati bani ti-a dat maricutza pentru asta?
ovi
24.07.2010
11:11
selimbar
cred ca mai are multe de facut mai ales in cartierele noi aparute in selimbar unde nu avem strazi asfaltate si nici nu vrea sa le asfalteze avand chiar o explicatie penibila ,cei care au cumparat case ,apartamente au bani sa si faca si drumuri astfaltate, PENIBIL NU . dar impozitele si taxele le platim ca toti ceilalti.
cineva
24.07.2010
11:11
abureala
sa vorbeasca si de paminturile furate de la oameni.un mincinos si un laudaros.
m
24.07.2010
11:09
minciuni
minciuni de-ale lui maricuta.m-am mutat acum 2 ani intr-un cartier rezidential de aici si toamna pot iesi afara doar cu cizme de cauciuc ,e un mincinos .sa veniti sa vedeti pe ce coclauri merg oamenii pe aici de ne rupem masinile in doua.merg oamenii de la asociatiile de locatari la el sa discute de drum o data la 3 luni si el ca un nesimtite ne tot minte ca o sa faca drumurile,probabil se va ...
nica
24.07.2010
10:52
tare
E cel mai tare primar din sud estul europei!La ce...?
eu
24.07.2010
00:05
Cifrele de sunt reale...
mincinos ca mincinos si cu familia la primarie dar cifrele nu mint.Daca sunt reale e bun omul
locuitoare
23.07.2010
23:56
marincuta............un hot
numai minciuni!!!!!!!!!!! SUNT MULTE STrAZI NEASFALTATE!doar in documentele primariei ele apar ca si facute. Somaj 0???????????baliverne. despre cit fura si averea lui marincuta de ce nu pomeniti nimic???tot neamul lui "lucreaza" la primarie. sint o fosta locuitoare a acestei comune,sint multe nedreptati facute de oamenii lui marincuta deci nu il mai ridicati in slavi ca e un ...
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
512746-video-inna.jpg
Inainte

Aplicaţia pentru telefon care îţi spune cât ai băut (VIDEO)

Utilă în special în ţările în care este admisă o anumită concentraţie a alcoolului în ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
LOTO
2 feb 2012
Loto 6/49:
36
8
34
6
5
49
-
Noroc:
3
8
7
3
9
7
6
-
Loto 5/40:
14
33
18
25
19
4
-
Joker:
23
6
29
4
22
+
11
-
Noroc Plus:
2
2
3
1
9
6
-
Super Noroc:
9
2
2
4
9
4
-
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
6 Februarie 2012
Luni
EUR
4,342
GBP
5,2376
USD
3,3295