Trei politisti au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului Tribunalului Brasov, pentru luare de mita, trafic de influenta si cumparare de influenta, dupa ce au primit 800 de lei de la un sofer a carui masina avea numeroase defectiuni si era improprie circulatiei pe drumurile publice.

Astfel, procurorii Parchetului Tribunalului Brasov au dispus, miercuri, trimiterea in judecata, in libertate, a lui Teodor Popescu, agent la Politia Sacele - Formatiunea de Politie Rutiera, pentru trafic de influenta si complicitate la dare de mita, Vasile Vacariu, agent la IPJ Brasov - Serviciul Rutier, pentru luare de mita si Ion Tudose, pentru cumparare de influenta.

Soferul prins cu nereguli avea o cunostinta in Politie, pe Ion Tudose, pe care l-a sunat pentru a-i cere ajutorul, sperand ca va scapa de amenda.

"In cursul aceleasi zile, Popescu Teodor a primit suma de 800 de lei de la sofer, prin intermediul lui Tudose, in scopul de a exercita influenta si pentru a-l determina Vacariu sa nu faca un act care intra in atributiile sale de serviciu, act privitor la interpelarea in trafic a martorului soferului si constatarea neregulilor", se precizeaza in comunicatul procurorilor.