Gheorghe Burnei făcea experimente ilegale pe copii, sustin procurorii!

• Știri
Gheorghe Burnei făcea experimente ilegale pe copii, sustin procurorii!

Anchetatorii au confirmat, practic, toate susţinerile pacienţilor la adresa lui Burnei, şi anume că medicul a realizat operaţii pentru afecţiuni inventate, a făcut prelevări de ţesut şi fragmente osoase fără ca pacienţii să ştie, şi a făcut experimente medicale ilegale pe copii, arată Digi24.

Ţesuturile şi fragmentele osoase descoperite de procurori în frigiderul medicului ar fi fost recoltate fără acceptul pacienţilor şi erau folosite pentru alte intervenţii chirurgicale, dar fără niciun fel de aprobare sau suport ştiinţific.

„Gheorghe Burnei inventează probleme de sănătate (…) efectuează de multe ori intervenţii chirurgicale cu mult disproporţionate cu problema reală. (…) Efectuează intervenţii chirurgicale şi acolo unde acestea nu se impun în raport cu situaţia sau vârsta copilului, implantează sisteme şi proteze care nu sunt necesare”, se arată în referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Într-un cuvânt – experimente, – spun procurorii.

„În cazul altor copii ai căror părinţi nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eşuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operaţiile, dar în realitate continuă experimentele”, se mai arată în referat.

Anchetatorii sunt uimiţi că medicul ar fi cerut bani şi pentru operaţiile nereuşite. El a fost filmat de 15 ori în ultimele două luni primind bani pentru intervenţii sau consultaţii. Nu cerea direct, însă internările repetate, fără operarea copiilor, sau prezentarea unor situaţii medicale mai grave decât în realitate erau metode de a îi convinge pe părinţi să plătească.

Profesorul Burnei a respins toate acuzaţiile

– Vă consideraţi vinovat de toate acuzaţiile ce v-au fost aduse?

– Nu.

Conducerea spitalului face acum verificări în legătură cu activitatea doctorului. „A fost demarată şi o anchetă internă a spitalului, de verificare a respectării protocoalelor interne şi ale secţiei, ale Clinicii de ortopedie. Programul operator a fost preluat de colegi”, a declarat Denis Stănescu, purtător de cuvânt al Spitalului Marie Curie. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!