De ce unii oameni au parte de necazuri şi alţii nu! Explicaţia lui Arsenie Boca

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

În momentele de suferinţă, mulţi îşi găsesc refugiul în credinţă. În sprijinul acestora vine părintele Arsenie Boca, ale cărui explicaţii adunate în cartea „Rostul încercărilor” sunt menite să ne lămurească de ce Dumnezeu ne lasă să suferim, de ce avem nevoie de suferinţă şi cum ne schimbă suferinţa.

Cum trebuie abordată suferinţa

Atunci când sunt în necaz, cei mai mulţi dintre noi se întreabă: “De ce mi se întâmplă mie acest lucru?”. Întrebarea corectă în acest caz, aşa cum ne dezvăluie psihanalistul elveţian Valerio Albisetti în cartea “Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin”, este una mult mai pertinentă: “Doamne, ce vrei să-mi transmiţi prin ceea ce mi se întâmplă?”. Pornind de la întrebarea psihanalistului elveţian, ne putem da seama că lucrurile care ne produc suferinţă sunt consecinţele faptelor noastre.

Asemenea unui părinte, “Dumnezeu iubeşte pe cel pe care-l ceartă” (Evrei 12, 6), de aceea suferinţa provocată de necazuri nu va fi una distructivă, ci va avea exact efectul puternicelor “lovituri pe care sculptorul le face într-un bloc de marmură care n-are nicio formă, ca să scoată o frumoasă statuie” (Arsenie Boca).

Suferinţa nu este o pedeapsă divină

Necazurile care apar în cale nu trebuie considerate pedepse, ci mai degrabă lecţii de viaţă. Conform părintelui Arsenie Boca, suferinţa pe care necazurile ne-o provoacă este menită să ne purifice, să ne desăvârşească, să ne înalţe sufletele.

Suferinţa ne face să ne conştientizăm greşelile comise faţă de aproapele nostru, să învăţăm din ele, să ne căim pentru ele şi să nu le mai repetăm niciodată. Suferinţa nu este pedeapsa pe care ne-o trimite Dumnezeu din dorinţa de a ne vedea suferind, ci din dorinţa de a ne face să ne conştientizăm neputinţa şi de a ne determina să ne întoarcem către El.

Suferinţa, legătura puternică dintre oameni

Părintele Arsenie ne atrage atenţia asupra faptului că suferinţa trebuie văzută şi ca o legătură puternică stabilită între oameni. Numai aceia care au suferit la un moment dat în viaţa lor pot empatiza cu cei aflaţi în aceeaşi suferinţă. Între aceştia se va crea o solidaritate indistructibilă, o legătură care-i va uni până la sfârşitul vieţii.

Cum recunoaştem păcatele care ne-au adus suferinţa

Adesea, se întâmplă să nu ne dăm seama ce păcate avem de plătit. Desigur, ne referim la cele ceva mai uşoare, pe care mulţi dintre noi nici nu le clasifică drept păcate. În acest caz, părintele Arsenie Boca ne sfătuieşte să dăm atenţie oamenilor care ne înconjoară şi care ne fac diferite nedreptăţi, cu vorba sau cu fapta. Poate că cineva din anturajul nostru ne jigneşte, aruncându-ne cuvinte grele, care ne afectează peste măsură. Jignirile pe care ni le aduc aceşti oameni ar trebui să ne determine să ne gândim dacă nu cumva, cândva în trecut, am facut lucrul care justifică respectiva jignire. “[…] o vecină, soţul, soţia sau unul dintre copii se vor răzvrăti împotriva ta şi-ţi vor zice cuvinte de ocară: desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi […] Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat […]  E o ispravă a curviei, chiar dacă eşti cununată după lege.”

Aşadar, atunci când ni se aruncă în obraz cuvinte grele, părintele Arsenie ne sfătuieşte să nu ripostăm, ci să stăm şi să reflectăm la adevărul ascuns în spatele celor spuse. Apoi să-i facem duhovnicului o mărturisire completă a păcatelor.

Cum depăşim suferinţa

Primul pas către depăşirea suferinţei îl reprezintă recunoaşterea păcatelor în faţa duhovnicului. Spovedania completă aduce după sine iertarea de păcate, însă nu şi ispăşirea. Deşi suntem iertaţi de păcate odată ce le mărturisim, mai este nevoie să le şi ispăşim. Rolul ispăşirii este acela al conştientizării păcatului. Pe lângă spovedanie, omul care vrea să-i fie iertate păcatele şi să scape de suferinţă trebuie să se roage neîncetat, să postească şi să participe la Sfânta Liturghie.