”Chefi la cuțite”, al șaselea sezon. Reguli noi pentru jurați

• Vedete
”Chefi la cuțite”, un nou sezon. Reguli noi pentru jurați

”Chefi la cuțite”, un nou sezon. Este cel de-al șaselea sezon al emisiunii difuzate de Antena 1. Emisiunea culinară – una dintre cele mai iubite – are premiera pe 29 și 30 octombrie și începe cu noi reguli de luptă pentru cei trei jurați. Până în acest moment, perioada jurizărilor pe nevăzute era pentru chefi un prilej de a se bucura de o atmosferă relaxată, care se risipea încă din prima confruntare pe echipe, după cum chiar ei au mărturisit. Cu toate acestea, sezonul cu numărul 6 impune o luptă între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă din perioada de audiții, o luptă a cărei mize poate cântări foarte mult în battle-uri.

Astfel, ca noutate absolutã, în noul sezon al emisiunii cei trei chefi se vor duela în începutul fiecărei zi de audiții, în cele mai delicioase preparate, pentru a primi o serie de avantaje. Cele 12 amulete ce așteaptă să fie adjudecate, le vor fi de folos în confruntările pe echipe, căci atuurile sunt printre cele mai diferite: de la a-și folosi mâinile 5 minute pe parcursul unei probe, la a bloca concurenți din echipele adverse pentru o perioadă determinată de timp.

Mecanismul este unul simplu. Pentru a obține amuletele, jurații vor găti contracronometru în fiecare ediție de jurizări pe nevăzute. Gina Pistol le va dezvălui la începutul probei miza amuletei puse la bătaie în ziua respectivă, ca mai apoi chefii să fie nevoiți să-și lase amprenta culinară pe un preparat, respectând o temă impusă. Ulterior, trioul va trece, la rândul lui, prin emoțiile unui verdict ”la cuțite”, căci de fiecare dată vor fi jurizați de către un chef cu renume în sfera gastronomică.

”Chefi la cuțite”, un nou sezon. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se vor duela pentru a obține un număr cât mai mare de amulete

Așadar, fiecare ediție de jurizări pe nevăzute va începe cu o luptă pe cinste între Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, ce se vor duela pentru a obține un număr cât mai mare de amulete. Aceste avantaje pot fi folosite de fiecare chef în confruntările pe echipe, conform strategiilor, însă nu mai sunt valabile în semifinală și finală. În momentul în care vor ajunge în bucătăria ”Chefi la cuțite” alături de cele trei echipe alese, chefii vor avea posibilitatea de a-și utiliza amuletele în orice moment, pe parcursul unei probe din battle, sau chiar și după ea. Ba chiar mai mult, ei pot utiliza și mai multe avantaje în aceeași confruntare, dacă își doresc acest lucru.

Atmosfera tensionată dintre Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, ce pare să fi dominat fostul sezon, s-a domolit, însă noile reguli din bucătăria ”Chefi la cuțite” par să întețească spiritul de luptă încă de la începutul show-ului. Cum se vor descurca cei trei jurați la gătit, dar și pentru ce avantaje vor lupta aceștia, telespectatorii Antena 1 vor vedea din 29 și 30 octombrie, de la ora 20:00, într-un nou sezon la cuțite al celui mai spectaculos cooking show.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!