EXCLUSIV. Mărturie în lacrimi, la procesul Colectiv: „Când am început să mă cațăr pe grămada de oameni, cei de sub mine nu mai mișcau…”

Momente tulburătoare la audierile din procesul Colectiv, care se desfășoară la Tribunalul București. La termenul de joi, Andreea Șuță, una dintre supraviețuitoarele incendiului din 2015 care a provocat moartea a 65 de tineri, a relatat, printre lacrimi, cum s-a salvat din infernul din club, dar și cum viața ei a devenit un calvar, din cauza rănilor suferite. (VEZI ȘI: PATRONUL DE LA COLECTIV ESTE ÎNVINUIT DE ”IADUL DIN CLUB” DAR CONTINUĂ SĂ … IMAGINILE CARE VOR ULUI ROMÂNIA)

Andreea Șuță a plâns aproape pe toată durata declarației pe care a dat-o în fața instanței, umplând pupitrul de lacrimi.

„Am crezut că voi arde de vie”

„Am aflat de acel concert de la un prieten. Nu știam clubul și nu mai fusesem la acea formație. Accesul era gratuit. În container erau foarte mulți oameni. Gândisem atunci că e posibil să se ajungă să ne călcăm în picioare. După ce focul a ajuns la tavan, s-a făcut foarte mult fum. Când vedeam ce e acolo, pe fondul instalării de fum, începusem să amețesc. Am crezut că voi arde de vie”, a relatat tânăra. (VEZI AICI: CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, ÎN NOAPTEA GROAZEI, ÎN CLUBUL COLECTIV)

„Am țipat de două ori după ajutor”

Mărturia ei impresionantă a continuat cu momentele-cheie ale catastrofei. „Mi-am revenit aproximativ repede din acea stare. Dar exact atunci o flacără a năvălit pe mine. Când am început să mă cațăr pe grămada de oameni, cei de sub mine nu mai mișcau. Acolo sus, când am ajuns sus, am țipat de două ori după ajutor. Am mai simțit, dar fără să văd, că cineva m-a tras”, a mai spus Andreea Șuță la proces.

„Trăiesc o teamă de nedescris de atunci”

Tânăra a povestit și prin ce stări a trecut după ce a fost externată din Spitalul de Arși. (NU RATA: MESAJUL TULBURĂTOR AL MAMEI BARMANIŢEI DECEDATE ÎN COLECTIV)

„Jumătate de an după incendiu plângeam mereu, că trăiesc o senzație ciudată că poate exploda ceva. Trăiesc o teamă de nedescris de atunci. Uneori îmi era foarte rău psihic si simțeam că el (prietenul tinerei, n.r.) nefiind ars, nu mă înțelege”, a explicat Andreea. Tânăra a mai spus că viața ei este un calvar de nedescris de atunci, pe fondul cicatricilor care mereu se reinflamează.

Alături de prietenul ei, Andreea s-a aflat printre spectatorii care au luat parte la concertul trupei „Goodbye to Gravity”, în 30 octombrie 2015, la clubul bucureștean Colectiv, situat în Strada Tăbăcarilor.

Un incendiu a izbucnit atunci de la artificiile aprinse în timpul concertului. Focul  s-a extins rapid, cuprinzând în doar câteva zeci de secunde tavanul clubului. Un număr de 65 de oameni au murit (27 în noaptea tragediei, iar restul ulterior).  În noaptea incendiului au fost spitalizați 162 de răniți. (CITEȘTE ȘI: CE FACE ANDREI GĂLUȚ, SOLISTUL TRUPEI GOODBYE TO GRAVITY)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea