Noi audieri în cazul Colectiv: ”Ca să pot avea urechi, au trebuit să îmi taie coastele”

Noi audieri în cazul Colectiv: ”Ca să pot avea urechi, au trebuit să îmi taie coastele”
Noi audieri în cazul Colectiv: ”Ca să pot avea urechi, au trebuit să îmi taie coastele”

Una dintre victimele de la Colectiv a venit joi la Tribunalul București, unde au loc noi audieri. Bărbatul a făcut niște declarații uluitoare.

”Am suferit arsuri pe 50 la sută din corp. Atunci in containerul din carebincercam sa ies am leșinat din cauza mediului. Am cazut jos inconștient și am fost calafat in picoarebde toată lumea. Am avut multiple dizlocații, cele mai grave dintre ele fiind cele ale umărului drept. Acum, am dureri cronice ce vor ține toată viața. Din cauza comei am pierdut peste jumătate din masa corporală. A trebuit să reînvăț să merg, să mănânc, să beau apă.

Din cauza arsurilor foarte puternice în continuare nu am păr pe craniu. Ca să pot avea urechi au trebuit să îmi taie coastele. Cand m-au scos din Colectiv aveam urechile carbonizate. Am certificat de handicap ce atestă că nu pot folosi la nivel maxim mâinile. Voi suferi si alte intervenții. Am făcut recuperare în Paris-Franța, apoi în Bordeaux și Toulouse. Din cauza operațiilor de la coaste și a mâinilor nu pot dormi noaptea. Este foarte deranjant.

Sufăr de șoc post traumatic, depresie și anxietate. Am atacuri de panică din ce în ce mai accentuate. Se întâmplă peste tot. Înainte aveam o prietenă și prieteni. Acum nu mai am nimic. Îmi este foarte frică de o viață plină de singurătate. Oamenilor le este frică de mine. Se feresc să mă atingă. Se tem să nu am ia vreo boală contagioasă de la mine. Se feresc să meargă cu mine și preferă să aibă prieteni normali. Am reale dificultăți în a mă reintegra social”, a mărturisit una dintre victimele de la Colectiv.

Colonel Cristian Radu, prim-adjunct al ISU, a precizat într-o conferință de presă că noile imagini cu intervenția de la Colectiv există la nivelul instituției, au fost văzute de 4-5 persoane și nu au fost predate anchetatorilor deoarece „nimeni nu a cerut punctual acele înregistrări”.

”Structura foto video a fost înființată în 1991 si a avut ca atribuție de serviciu înregistrarea imaginilor foto video utilizate în analiza ulterioară a intervenției, și sunt puse la dispoziția organelor abilitate la solicitare. Nu se pun la dispoziție în spațiul public. Ceea ce facem este cu protejarea datelor cu caracter personal și a imaginilor care pot avea impact emoțional. Tragedia de la Colectiv ne-a marcat pe toți. 

Imaginile difuzate pe post sunt înregistrate de colegii noștri, este evident, și nu sunt un film continu de la momentul la care intervenția a debutat până la finalul ei. Intervenția a durat 5 ore, iar filmul are 20 de minute. Analiza intervenției: E un proces pe care noi îl derulăm începând de la momentul producerii unui eveniment, până la momentul în care elaborăm toate documentele operative. A fost tocmit un proces de evaluare al intervenției, ulterior el a fost comunicat instituțiilor care l-au cerut.

A fost vehiculată afirmația că s-a luat decizia de a fi ascunse acestor imagini. Eu sunt șeful acestei structuri și vă afirm cu toată responsabilitatea că nu am ordonat nimănui să ascundă aceste imagini. Ele există în format original la IGSU București Ilfov și vor fi puse la dispoziția oricărei structuri care le va solicita. Eu am intrat în posesia acestor imagini după momentul producerii evenimentului și finalizării intervenției în privința analizei pe care am efectuat-o cu colegi de-ai mei.

Intervenția pe momente a resurselor angrenate în misiune, momentele la care a fost alertată când au ajuns, cine a condus intervenția, date referitoare la pacienți. Toate aceste aspecte fac obiectul acestui raport pe care l-am pus la dispoziția organelor de anchetă”, a mărtusirit colonelul Cristian Radu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Click.ro
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Nicușor Dan anunță că va semna mâine decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Ce spune președintele despre varianta anticipatelor
Gandul.ro
Nicușor Dan anunță că va semna mâine decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Ce spune președintele despre varianta anticipatelor
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!