Sindicatul Meridian, din care fac parte polițiști și funcționari, a reacționat după scandalul între un polițist de la rutieră și unul local

Sindicatul Meridian, din care fac parte polițiști și funcționari, a reacționat după scandalul între un polițist de la rutieră și unul local
Sindicatul Meridian a reacționat după scandalul între un polițist de la rutieră și unul local

Sindicatul Național „Meridian”, din care fac parte polițiști și funcționari, a transmis, sâmbătă, că legislația este neclară în privința intervenției polițiștilor locali în domeniul rutier, iar situații precum scandalul cea care a avut loc în Capitală s-ar putea repeta, în lipsa unei reglementări.

„În situația prezentată amintim faptul că polițistul de la Brigada Rutieră, dar și polițistul local se aflau la acel moment în exercitarea atribuțiilor de serviciu din domeniul circulației pe drumurile publice, fapt recunoscut de ambele instituții la care cei doi salariați sunt angajați. De asemenea, trebuie arătat și că aceste instituții colaborează atât în domeniul siguranței rutiere, cât și al ordinii și liniștii publice, în baza unor protocoale. Această împrejurare, dar și altele, au apărut de mai mult timp din cauza indolenței statului român care a rămas impasibil la răspândirea unor informații nereale referitoare la competența polițiștilor locali în domeniul circulației rutiere”, a transmis, sâmbătă, Sindicatul Național „Meridian”.

Sindicatul din care fac parte polițiști și funcționari arată că încă din anul 2011, când a intrat în vigoare Legea Poliției Locale nr. 155, instituțiile statului care au atribuții în domeniul elaborării legislației reglementat includerea acestei categorii profesionale în toate modificările aduse legislației specifice acestui domeniu.

Sursa citată menționează că o situație asemănătoare se înregistrează și în domeniul ordinii și liniștii publice.

„Din păcate, situația creată se poate repeta oricând, iar pentru remedierea acesteia organizația noastră a solicitat tuturor autorităților statului cu atribuții legislative, inclusiv Parlamentului României, să elaboreze și să adopte actele normative necesare desfășurării normale a activității acestor instituții, iar pe viitor își rezervă dreptul să apeleze la toate mijloacele legale, inclusiv la instanțele judecătorești”, mai arată Sindicatul Național „Meridian”.

Sâmbătă, în spațiul public au apărut imagini video în care un polițist local a refuzat să se legitimeze în fața polițistilor de la Brigada Rutieră din Capitală, invocând chiar autoritatea șefilor săi pe care îi contactează pentru a-l scăpa din această situație.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Click.ro
Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat