Amendă de peste 3.000 de lei pentru RADET după accidentul cu două mașini care au căzut în groapă

Polițiștii au aplicat, luni, o amendă în valoare de 3.045 de lei, după accidentul cu cele două mașini care au căzut în groapă, parte a lucrărilor RADET, pentru că acordul pentru restricții rutiere era expirat.

Potrivit Brigăzii Rutiere, după accidentul care a avut loc pe Aleea Compozitorilor, a fost aplicată o amendă în valoare de 3.045 de lei pentru RADET, deoarece s-au creat restricții având acordul expirat din data de 20 noiembrie.

„În urma verificărilor efectuate, a fost întocmit proces verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale în valoare de 3045 lei pentru crearea de restricții în partea carosabilă pe Aleea Compozitorilor, având acordul Brigăzii Rutiere din data de 20.11.2019 expirat (valabil 48 de ore)”, a transmis, luni, Brigada Rutieră.

Duminică seară, în jurul orei 21.30, două mașini care circulau pe Aleea Compozitorilor dinspre Bulevardul 1 Mai, în momentul în care au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13, au cazut într-un șanț săpat în carosabil, parte a unei lucrări de termoficare RADET, a anunțat Brigada Rutieră.

Unul dintre șoferi a fost rănit ușor. Alexandru Burghiu, șeful Termoenergetica (societate care preia activitatea RADET) a declarat, pentru MEDIAFAX, că doi indivizi, care au ieșit inițial dintr-un bar, ar fi aruncat cele 9 semnalizatoare în groapa în care au căzut cele două mașini.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Click.ro

Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24

Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24

Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania