Anahi a născut în secret, iar azi, l-a prezentat întregii lumi pe bebelușul ei! Ce nume a ales frumoasa actriță

Îndrăgita actriță Anahi a născut în secret, iar azi, ea l-a prezentat întregii lumi pe bebelușul său. Prima fotografie cu mezinul familiei făcută publică a fost realizată la scurt timp după ce acesta a venit pe lume, iar mesajul scris de vedetă este unul extrem de emoționant. Artista din serialul-fenomen “Rebelde” a dezvăluit atât ziua în care micuțul s-a născut, dar și numele pe care l-a ales împreună cu soțul ei.

Anahi a devenit mămică pentru a doua oară în mare secret

În vârstă de 36 de ani, Anahi a devenit mămică pentru a doua oară. Micul ei prinț s-a grăbit să vină pe lume, însă, părinții lui au fost ajutați de medici să-l primească, iar nașterea nu a fost umbrită de probleme, după cum a mărturisit vedeta. Fericitul eveniment a avut loc ieri, însă, vestea a fost dată astăzi de proaspăta mămică. Ea a publicat o poză de album în care apare alături de băiețelul său cel mic, care a primit numele Emiliano, și soțul ei, Manuel Velasco.

“Bine ai venit, Emiliano! 02/02/2020!!!!!! 11:37 pm. Te-ai grăbit un pic! 37 de săptămâni. Dar mulțumesc Lui Dumnezeu că ne simțim perfect amândoi! A fost o naștere frumoasă! Vă voi povesti toate detaliile! Deocamdată, Îi mulțumesc Lui Dumnezeu încontinuu, dar și tuturor pentru că ne-ați pus în rugăciunile voastre și ne-a trimis atâta dragoste” este mesajul scris de fericita mămică atunci când a publicat poza de mai jos pe contul său oficial de Instagram.

Cei doi soți mai au un băiat, care poartă numele tatălui… Manuel Velasco Puente a împlinit trei ani pe 17 ianuarie.

Anahi a devenit mămică pentru a doua oară în mare secret, iar astăzi, a făcut fericitul anunț © Instagram

Anahi a devenit mămică pentru a doua oară în mare secret, iar astăzi, a făcut fericitul anunț © Instagram

Celebra actriță de telenovele Anahi a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară în urmă cu trei luni.

Anahi, mămică a doi băieți

Anahí Giovanna Puente Portilla, cunoscută sub numele de scenă Anahí, este o actriță și cântăreață mexicană. Ea s-a născut pe 14 mai 1983 în Mexico City și și-a început cariera în televiziune încă de la vârsta de doi ani; a devenit cunoscută în 2001 pentru rolul Giovannei Luna din telenovela “Primer Amor”. Ulterior, în 2004, vedeta a jucat în serialul “Rebelde”, unde a interpretat-o pe Mia.

Carismatica actriță s-a căsătorit cu Manuel Velasco pe 25 aprilie 2015, un cunoscut politician din Mexic, guvernator al statului Chiapas. Primul lor copil se numește Manuel Velasco Puente și a venit pe lume pe 17 ianuarie 2017. Al doilea moștenitor al familiei se numește Emiliano și s-a născut pe 02.02.2020.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!