Acasă » Trending » Un bucureștean a primit cea mai mare amendă din România în timpul stării de urgență, după ce a fost prins la cumpărături. Câți lei a primit

Un bucureștean a primit cea mai mare amendă din România în timpul stării de urgență, după ce a fost prins la cumpărături. Câți lei a primit

De: T.S 18/04/2020 | 12:51
Un bucureștean a primit cea mai mare amendă din România în timpul stării de urgență, după ce a fost prins la cumpărături. Câți lei a primit

Un bărbat din București a primit zilele trecute amenda cea mai mare care poate fi acordată pentru nerespectarea izolării la domiciul, adică 20.000 de lei, pentru că a ieșit la cumpărături fără declarație în proximitatea locuinței.

Bucureșteanul îşi recunoaşte greşeala, însă susţine că suma este imensă, mult peste posibilităţile lui financiare. 

„Nu am avut această declaraţie ştiind că nu îmi trebuie. M-am bazat şi pe faptul că nu m-a oprit nimeni până în momentul respectiv. I-am transmis poliţistului că stau aproape, să verifice în buletin (…) De unde să am eu atâţia bani. Trec printr-un şoc din care nici acum nu pot sa îmi revin. Nu am ştiut că îmi trebuie acea adeverinţă ca sa merg la magazinele din cartier şi am primit pe loc amenda”, a declarat bărbatul potrivit Adevarul.

Avocatul Poporului a intervenit

Multe dintre sacțiunile pentru încălcarea prevederilor impuse prin ordonanțele de urgență le lasă multor români, care au primit o astfel de sancțiuni, o gaură imensă în buzunarele lor. Din acest motiv, Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională aceste chestiuni.

Cum ar putea fi anulate sancțiunile

Joi, Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență.

Renate Weber a făcut un apel către Curtea Constituțională (CCR) cu privire la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, se arată într-un comunicat de presă al Instituției.

Această decizie a venit în contextul în care amenzile date de autorități românilor pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordonanțele militare sunt foarte mari, dacă ar fi să ne raportăm la câștigurile salariale ale populației.

Astfel, că, nerespectarea articolului 9, amintit mai sus, prevede amenzi chiar și de până la 20.000 de lei pentru persoane fizice și chiar 70.000 pentru persoane juridice.

CCR, alături de Avocatul Poporului

În măsura în care CCR va acorda câștig de cauză Avocatului Poporului, amenzile acoradate românilor pentru încălcarea acestor prevederi ar putea fi anulate. Fostul Președinte al CCR, Augustin Zegrean a comentat, la Digi 24 această situație.

„S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul.Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde bani, mai ales în perioada de criză!

Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească.

Probabil că de data asta CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului și atunci mă întreb cine va mai plăti aceste amenzi.
Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”, a explicat Augustin Zegrean.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință înainte de… ” și ”a se consuma până la… ”
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință...
Doi români și-au deschis o afacere de succes în România, după 14 ani de muncă în străinătate. Nu s-au mai mai uitat în urmă: „Le-am avut pe toate”
Doi români și-au deschis o afacere de succes în România, după 14 ani de muncă...
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI:...
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Trei zodii care vor avea succes pe plan amoros în următoarele zile
Trei zodii care vor avea succes pe plan amoros în următoarele zile
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Încă un rival pentru Mega Image, Lidl sau Profi. Un nou lanț de magazine s-a deschis în România
Încă un rival pentru Mega Image, Lidl sau Profi. Un nou lanț de magazine s-a...
Cele mai norocoase zodii până la finalul lunii mai. Belșug, dragoste și fericire în viețile lor
Cele mai norocoase zodii până la finalul lunii mai. Belșug, dragoste și fericire în viețile...