Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Când ar putea să se redeschidă școlile

Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Când ar putea să se redeschidă școlile

Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Când ar putea să se redeschidă școlile. Decizia va fi luată împreună cu Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne.

„Decizia se va lua de comun acord cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației. Până pe 15 mai avem o stare de urgență. Din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, când vom avea o scădere a numărului de cazuri, când vom avea o scădere a numărului de decese, iar focarele, chiar și cele din corpul medical, vor scădea, vom avea personal viabil, ne gândim la niște relaxări”, a spus Nelu Tătaru la Antena 3.

În niciun caz, însă, nu se va pune problema înghețării anului școlar. (CITEȘTE ȘI: CUM SE ACORDĂ ZILELE LIBERE PĂRINŢILOR CARE STAU ACASĂ CU COPIII, CÂT TIMP ȘCOLILE SUNT ÎNCHISE)

“Niciodată nu am luat în calcul amânarea anului şcolar sau neorganizarea examenelor de capacitate, de bacalaureat. Obiectivul nostru este ca toţi elevii să finalizeze acest an şcolar. Atingerea acestui obiectiv şi modalităţile în care se vor organiza examenele, modalităţile în care vor fi pregătite toate aceste examene sigur că vor depinde de contextul epidemiologic.

E o variantă în care se pot finaliza toate cursurile şi toate orele pe online şi chiar examenul să se dea pe online, e posibil să se dea examenul în alte condiţii. Sunt şi variante intermediare, de deschidere graduală a şcolilor, fără clase pline. La noi sunt mulţi elevi într-o clasă, spre deosebire de alte ţări europene şi luăm în calcul inclusiv un scenariu posibil privitor la deschiderea graduală sau la împărţirea elevilor”, a spus și premierul României.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Click.ro
Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat