Apar noi detalii în cazul fostei învățătoare din Maramureș care și-a ucis copilul de 10 ani. Primele imagini de la locul crimei + Alarma ar fi fost dată de frățiorul de 4 ani al victimei și…

Noi detalii halucinante ies la iveală în cazul fostei învățătoare din Maramureș care și-a omorât băiețelul de 10 ani, sufocându-l în somn. Alarma ar fi fost dată de fratele de 4 ani al victimei, care ar fi văzut întreaga scenă. Din informațiile presei locale, femeia ar fi încercat să se sinucidă ingerând o substanță pe bază de clor, dar a fost salvată de echipajul medical de Terapie Intensivă SMURD din cadrul ISU Maramureș. 

Ambulanța și Poliția ar fi fost alertate la ora 8.15, vineri dimineața. Localnicii din satul Bozânta Mică, comuna Recea, ar fi fost cei care au sunat la 112, disperați, potrivit baiamare24.ro. În scurt timp, zona ar fi fost împânzită de polițiști și echipaje medicale. Din păcate, pentru micuț nu s-a mai putut face nimic. (VEZI ȘI: Crimă la Baia Mare! Și-a ucis soțul cu ciocanul)

Fosta învățătoare, alături de copiii ei (Foto: actualmm.ro)

Fosta învățătoare, acuzată de uciderea propriului copil (Foto: actualmm.ro)

„Corpul a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. Cazul a fost preluat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș. Cazul ar fi intrat și în atenția DGASPC Maramureș și ar fi fost evaluat de specialiștii instituției. Deocamdată, nu s-ar fi impus instituirea unei măsuri de protecție specială pentru minor, acesta aflându-se în grija rudelor. (CITEȘTE AICI: Legenda „Îngerilor Negri” care răpesc copii în Baia Mare a băgat panică în localnici)

Scene terifiante

Locul crimei (Foto: baiamare24.ro)

Casa din satul Bozânta Mică, unde a avut loc odioasa crimă (Foto: baiamare24.ro)

Deocamdată nu se știe care ar fi motivul pentru care femeia și-a omorât băiatul. Localnicii mai spun că fosta învățătoare locuia doar cu cei doi copii, de 1o, respectiv patru ani, fiind despărțită de soț. Femeia ar fi suferit o depresie, încă de acum câțiva ani, când s-a întors din Statele Unite. Ea ar fi divorțat la scurt timp după revenirea în țară. (NU RATA: Răsturnare de situație în cazul criminalului Esterei, fetița violată și ucisă în Baia Mare)

Potrivit unor surse din apropierea familiei, citate de actualmm.ro, copilașul de patru ani ar fi văzut scena cu mama sa care îl sufoca pe fratele lui mai mare și s-ar fi ascuns sub pat, de unde ar fi reușit să sune un vecin, pentru ajutor. Înainte de sosirea echipajelor de salvare, femeia ar fi băut o substanță pe bază de clor, ea fiind ulterior internată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în stare gravă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Click.ro
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
Gandul.ro
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia