Danielle Lloyd, însărcinată pentru a cincea oară, și-a etalat burtica de graviduță pe Instagram

sursa FOTO: Instagram

Modelul britanic Danielle Lloyd, însărcinată pentru a cincea oară, și-a etalat burtica de graviduță pe Instagram. Vedeta, în vârstă de 37 de ani, are 16 săptămâni de sarcină.

Danielle Lloyd este deja mîmică a patru băieți:  Archie (10 ani), Harry (9 ani) și George (7 ani) pe care îi are cu fostul soț, Jamie O’Hara. Şi Ronnie (3 ani), cu Michael O’Neill, cel cu care s-a măritat în aprilie 2019. Vedeta a mărturisit că și-ar dori mult ca al cincilea copil să fie o fetiță.

Totodată, a spus că cel mai importnt însă este ca bebelușul să fie sănătos. Până în momentul de față, Danielle nu a dezvăluit încă sexul copilului pe care urmează să-l aducă pe lume în luna noiembrie.

”De-abia aștept să devenim o familie de șapte. Știu că există posibilitatea să fie tot băiat. Dar, desigur, cel mai important lucru este ca bebelușul să fie sănătos. Iar dacă nu va fi fată, vom încerca din nou. Suntem încântați. Te rog să fie fată! Michael speră să fie fată. Iar băieții sunt disperați, de asemenea. Sunt convinși că este fetiță”, a mărturisit Danielle.

Însărcinată în 16 săptămâni, Daniella și-a afișat cu mândrie burtica de graviduță pe Instagram. Îmbrăcată doar în lenjerie intimă, vedeta le-a dezvăluit fanilor cum arată acum. ”16 săptămâni”, a scris modelul britanic în dreptul fotografiei, alături de un emoticon cu un avocado.

Danielle Lloyd, însărcinată în 16 săptămâni (sursa FOTO: Instagram)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
Click.ro
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta