Calendar Ortodox 26 august 2021. Doi mari sfinţi sunt pomeniţi astăzi. Mulți români le poartă numele

Calendar Ortodox 26 august 2021. Doi mari sfinţi sunt pomeniţi astăzi. Mulți români le poartă numele

Pe 26 august, românii prăznuiesc doi sfinți extrem de importanți al căror nume este purtat de foarte mulți oameni. În această zi de mare sărbătoare, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Adrian și Natalia.

Sfântul Mucenic Adrian și soția sa Natalia au trăit în Nicomidia, în vremurile împăratului Maximilian. Cei doi au trăit cea mai frumoasă poveste de dragoste din istorie, însă nu una cu plăceri, pentru că au trecut prin chinuri groaznice.

Adrian a fost păgân, iar Natalia creștină, însă, datorită blândeţii creştinilor şi el a îmbrățișat credința în Iisus.

Pentru credința sa, Adrian a fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini, la doar un an de la căsătoria cu Natalia. În momentele de chin, Natalia i-a stat alături lui Adrian și l-a îmbărbătat în credință.

Adrian a fost torturat în cele mai groanice moduri, iar într-un final a fost ucis.

La câteva zile, Adrian i-a apărut ca o vedenie soției sale, mărturisind că în curând se vor reuni în ceruri. Acest semn a fost adeverit, căci Natalia și-a dat duhul după un timp.

Rugăciunea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia

Creștinii se roagă la Sfinții Mucenici Adrian și Natalia pentru înțelegere în familie.

„O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin”, este rugăciunea pe care o spun oamenii pentru înţelegere în familie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Reacția Savetei Bogdan, după ce Jean Paler a suferit al doilea AVC: „În România muncești până cazi lat!”
Click.ro
Reacția Savetei Bogdan, după ce Jean Paler a suferit al doilea AVC: „În România muncești până cazi lat!”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!