Anunțul momentului pentru români! A intrat în vigoare și este interzis în România de pe 9 aprilie

Anunțul momentului pentru români! A intrat în vigoare și este interzis în România de pe 9 aprilie

Anunțul momentului pentru români! Începând cu data de 9 aprilie, pescuitul va fi total interzis pe întreg teritoriul țării. Iată motivele pentru care autorităţile au luat această decizie.

Începând cu data de 9 aprilie, pescuitul va fi interzis la nivel național, în toate habitatele naționale, pentru o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, autorităţile au anunţat că faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc aspru.

„Conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 57/675, publicat în Monitorul Oficial nr.295/ 25 martie 2022, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022:

Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie- 7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.

CITEŞTE ŞI: INCIDENT NEOBIŞNUIT LA PESCUIT. AU ADORMIT ÎN MAŞINĂ PE BALTĂ ŞI AUTOTURISMUL A LUAT-O LA VALE

Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie -7 iunie inclusiv”, se specifică într-un comunicat transmis de Garda Națională de Mediu.

Amenzi usturătoare pentru cei care încalcă legea

Pescarii mai trebuie să știe și despre un proiect de lege care ar putea intra în vigoare și care prevede acordarea unor sancțiuni mult mai aspre decât cele deja în vigoare, unele aproape duble.

Proiectul de lege a fost depus în urmă cu mai bine de o săptămână și prevede astfel că pescuitul recreativ al oricăror specii de pește și altor viețuitoare acvatice vii, efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale, va putea fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. În timp ce legea actuală prevedea amenzi de doar 300 și 600 de lei.

Amenzile pot ajunge însă și până la 12.000 de lei, în cazul în care faptele sunt mult mai grave. Totodată, cei vizați riscă să rămână și fără autorizație sau permis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!