Intervenție „cu greutate” la Bușteni. Salvamontiștii au fost solicitați să-l ajute pe turistul de 130 de kilograme

Intervenție „cu greutate” la Bușteni. Salvamontiștii au fost solicitați să-l ajute pe turistul de 130 de kilograme
Schi. Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Bucegi a urcat pe un traseu foarte dificil, dar nu a mai avut cum să coboare. Salvamontiștii au fost chemați să-l ajute de turistul de 34 de ani, dar au avut nevoie de întăriri. 

Doi turiști, tată și fiu, au decis să aventureze pe platoul Bucegi. Au urcat cu telecabina, iar la întoarcere, au ales să coboare pe Jepii Mici, un traseu extrem de greu, dar fără echipament corespunzător. Bărbatul de 53 de ani a reușit, dar cel de 34 de ani, a rămas blocat. 

Turistul a căzut și s-a accidentat, după ce a căzut. Mai mulți indivizi de pe pârtie l-au îndemnat să se întoarcă la cabana Caraiman, dar el și tatăl său au vrut să continue. După ce nu s-au mai descurcat, au sunat după ajutor. 

„Au clacat pe la jumătatea văii, nu au mai putut să meargă, făcând crampe musculare foarte puternice, blocându-se mușchii efectiv. A plecat o echipă de 8 salvatori, ambele persoane au fost hidratate, li s-a dat magneziu, ceva vitamine, ciocolată, ca să poată să reziste”, Laurențiu Paraschiv, Salvamont Bușteni, pentru PRO TV. (CITEȘTE ȘI: Starul din Twilight va devenit tată! Iubita lui, actrița Lily Anne Harrison, este însărcinată)

A durat 12 ore să coboare turistul. Cum au reușit salvamontiștii să-l salveze?

Din moment ce bărbatul de 130 de kilograme era mult prea greu, niciun fel de targă nu era suficient de stabilă pentru el. Ca urmare, a fost nevoie de un elicopter pentru a-l putea transporta. 

„Cu băiatul a fost mult mai greu, trebuind pe traseu să facă multe popasuri și de somn ca să-și revină. Având această greutate foarte mare, nu se încadra nici să îl cărăm pe băiat cu niciun fel de targă. Elicopterul, la fel, au încercat să găsească o soluție, dar se depășea greutatea și pentru salvator și pentru persoană„, a adăugat Laurențiu Paraschiv. (CITEȘTE ȘI: Tragedie în Timiș! Doi copii au rămas orfani, după ce părinții le-au fost înghițiți de ape)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!