Semnal de alarmă! ANPC anunță care este alimentul de care toți românii trebuie să se ferească

Semnal de alarmă! ANPC anunță care este alimentul de care toți românii trebuie să se ferească
Supermarket. Sursă foto: Pixabay

Inspectorii ANPC au descoperit pește cu Cadmiu în magazinele din România. Autoritățile au constatat faptul că peștele din Vietnam conține Cadmiu, substanță care atacă grav rinichii. Cele mai multe cazuri au fost depistate în București și Ilfov. 

Șeful ANPC trage un semnal de alarmă cu privire la peștele care a fost adus în țară din Vietnam. Alimentele descoperite de autorități conțin Cadmiu în cantități mult prea mari decât cele admise. Mai bine de două tone din acest tip de pește contaminat au fost depistate. 

„Acest lucru ar trebui să mobilizeze și alte autorități, pentru a demara ridicări încă de la frontieră. Este păcat să găsim aceste mărfuri în depozitele marilor operatori comerciali, puse la dispoziția consumatorilor, în condițiile în care anumite zone, cu alarmă în acest sens, ar fi putut fi verificate încă de la momentul importului.”, a declarat șeful ANPC, Horia Constantinescu, pentru  Antena 3.

Operatorii economici controlaţi au fost: Bistromar la timonă SRL, Millenium Group SRL, Eurocooling SRL, Metro Pallady, Ocean Fish SRL, Metro Logistics / Yussen, Ind Lacto Mureş SRL, Omnia Gusti SRL şi Groenlanda SRL. (CITEȘTE ȘI: Care este locul din România cu cei mai mulți bărbați singuri. Cum te poți “reorienta” ca să maximizezi șansele de a-ți găsi perechea)

Atenție la peștele din supermarket! Ce riscuri aduce Cadmiul asupra organismului

Peștele din supermarket asupra căruia avertizează ANPC este cel care conține Cadmiu. Acesta este un metal natural, prezent în mediu ca un mineral combinat cu alte elemente precum oxigenul, clorul sau sulful. Fie expunerea pe termen scurt, fie pe termen lung la cadmiu poate cauza probleme grave de sănătate. 

Rezultatele pe care le poate avea intoxicația cu Cadmiu în corpul uman sunt: greață și vărsături, crampe stomacale, perturbări grave ale tranzitului intestinal, oase fragile, leziuni renale și chiar deces. (CITEȘTE ȘI: Activitatea unui medic din Iaşi a fost monitorizată timp de două luni. Este incredibil ce s-a descoperit)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!