Câte trepte are o scară rulantă! Nimeni nu ar putea anticipa răspunsul corect

Câte trepte are o scară rulantă! Nimeni nu ar putea anticipa răspunsul corect

Le întâlnim peste tot, în stațiile de metrou, în aeroporturi, în marile magazine comerciale, scările rulante ne scutesc de un efort în plus. Deși le folosim aproape zilnic, puțin sunt cei care știu cum au fost create scările rulante, ce scop au avut prima dată sau câte trepte are, de fapt, o scară rulantă.

Un tiktoker a hotărât să deslușească misterul și să afle câte trepte are o scară rulantă. Așa că nu a stat mult pe gânduri și a început „cercetarea”. Pentru a număra treptele, inițial, a încercat să facă un semn cu o bucată de bandă adezivă pe una din trepte. S-apucat de numărat, însă nu a avut prea mare noroc. Atunci când treapta însemnat a ajuns la bază, scara s-a blocat din cauza benzii adezive.

Însă, tiktoker-ul nu s-a oprit aici și a continuat „cercetarea” adoptând o altă metodă. A mers la magazin, a cumpărat o pungă de făină, iar mai apoi a pus făină pe una dintre trepte. A urcat în vârful scării și s-a pus pe numărat. Astfel, în cele din urmă a aflat răspunsul mult așteptat. Se pare că o scară rulantă are exact 91 de trepte.


(CITEȘTE ȘI: VIDEO. ZECI DE RĂNIȚI ÎN ITALIA, DUPĂ CE O SCARĂ RULANTĂ S-A PRĂBUȘIT LA METROUL DIN ROMA)

Apariția scărilor rulante

Conceptul de scară rulantă a fost brevetat pentru prima oară de către inventatorul Jesse W. Reno, în data de 15 martie 1892. Primul prototip a fost pus în funcțiune în anul 1896 și a fost folosit ca atracție în parcul american Coney Island. Trebuie menționat că această primă versiune a fost ceva mai diferită față de scările rulante pe care le cunoaștem astăzi, atunci persanele fiind așezate.

În anul 1897, Charles Seeberger a regândit conceptul de scară rulantă și tot lui i se datorează și numele de escalator. Acesta a lucrat cu Otis Elevator Company pentru producerea primului elevator modern. Astfel, în anul 1898, un plan rulant înclinat a fost utilizat în magazinul Harrods din Londra.

Mai apoi, în anul 1900 conceptul a fost prezentat la Expoziția Universală de la Paris, unde a obținut premiul întâi. În 1910, compania Otis a cumpărat brevetul Reno și a început producția de scări rulante pentru companii, magazine și stații de metrou. În prezent, la Palais de Chaillot din Paris se află încă în funcțiune una dintre cele mai vechi scări rulante.

(VEZI ȘI: VIDEO ASA S-OR FI CHINUIT SI ROMANII PRIMA DATA CAND AU PUS PICIORUL PE O SCARA RULANTA?)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama neștiută din viața lui Valerie Lungu. Dezvăluiri dureroase despre tatăl ei. „Este un om străin pentru mine”
Click.ro
Drama neștiută din viața lui Valerie Lungu. Dezvăluiri dureroase despre tatăl ei. „Este un om străin pentru mine”
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Digi 24
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Reacție furioasă la Moscova după ce Kievul a trimis drone în timpul summitului lui Putin
Digi24
Reacție furioasă la Moscova după ce Kievul a trimis drone în timpul summitului lui Putin
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!