Acasă » Showbiz » Showbiz intern » Alexandra Ungureanu, la un pas de o tragedie pe un vas de croazieră: ”Mi-a fost foarte frică”

Alexandra Ungureanu, la un pas de o tragedie pe un vas de croazieră: ”Mi-a fost foarte frică”

De: Irina Vlad 18/06/2023 | 16:53
Alexandra Ungureanu, la un pas de o tragedie pe un vas de croazieră: ”Mi-a fost foarte frică”
Alexandra Ungureanu. Sursă foto: CANCAN.RO

Alexandra Ungureanu (41 de ani) a trecut prin clipe terifiante. Iubește să călătorească, însă, au existat situații în care a simțit cum îi fug picioarele de sub pământ. Artista a povestit cum a fost prinsă într-o furtună pe un vas de croazieră, dar și cum a reușit să facă față celor mai mari frici.

Aflată pe un vas de croazieră, artista credea că nimic rău nu i se poate întâmpla, însă Mama Natură s-a arătat cu mult mai puternică decât orice scenariu închipuit de ea. În cadrul unui interviu, Alexandra Ungureanu a povestit una dintre cele mai terifiante experiențe din viața ei de turist. A declarat în nenumărate rânduri că îi este extrem de frică de zborul cu avionul și că ar prefera oricând deplasarea cu mașina, ori cu  trenul, însă inevitabilul s-a produs chiar în timpul unei excursii pe un vas de croazieră.

Alexandra Ungureanu: ”Furtuna pe mare a fost cea care a depășit frica mea de avion”

Vezi și: LA 41 DE ANI, ALEXANDRA UNGUREANU SE PREGĂTEȘTE DE NUNTĂ ȘI DE COPIL. „NU E CA ȘI CUM PUI ALARMA LA 6:15 ȘI MĂ APUC DE TREABĂ”

Întâmplarea de pe vasul de croazieră va rămâne în memoria ei, cel mai probabil, ca fiind una dintre cele mai zdravene sperieturi dintr-o vacanță. Chiar în prima zi de croazieră s-a pornit o furtună pe mare, fenomen meteo ce avea să o marcheze. Frica de avion a fost rapid înlocuită de frica de a nu muri în accident pe vasul de croazieră.

„Eu intru în adrenalină automat, pentru că îmi e extrem de frică să zbor. Prefer oricând mașina, trenul, prefer și vasul de croazieră pe care am fost. Uite peripeție! În prima zi de croazieră a fost furtună pe mare și dacă a fost ceva care a depășit frica mea de avion, a fost frica de a muri în accident pe vasul de croazieră, doar că înțeleg că lucrurile astea se întâmplă oricum, adică nu există acest pericol. Vremurile Titanicului au trecut, dar mie mi-a fost foarte frică”, a spus artista.

Trecând peste întâmplarea nefericită din croazieră, Alexandra Ungureanu nu are de gând să renunțe așa ușor la vacanțe, planurile fiind deja făcute pentru următoarele luni. Artista recunoaște că a cam exagerat cu plecările în acest an, motiv pentru care a cam rămas în urmă cu muzica, însă, mai în glumă, mai în serios, speră să recupereze orele pierdute în studioul de înregistrare.

”Una dintre vacanțele care deja sunt puse este în Delta Dunării. Eu călătoresc foarte mult în România. Îmi doresc foarte mult în toamnă să ajungă la Berlin, e un oraș pe care îl ador și nu am mai fost de mult. O să fie Grecia la sfârșit de septembrie. Anul ăsta era plănuită și o vacanță în Tenerife, dar încă nu știu când să-mi iau.

Având în vedere că eu călătoresc foarte mult, vacanța mea se distribuie în mod uniform pe tot anul și acum chiar am ajuns la concluzia că am exagerat un pic cu vacanțele pe început de an și am rămas în urmă cu muzica. Înainte de toate, eu sunt un artist, sunt cântăreață și recunosc că nu îmi place când rămân în urmă cu muzica, așa că voi fi în studio”, a concluzionat artista pentru Antena Stars.

Vezi și: ALEXANDRA UNGUREANU, DEZVĂLUIRI NEȘTIUTE! CE BOALĂ A ȚINUT-O LA PAT PE CÂȘTIGĂTOAREA „BRAVO, AI STIL! CELEBRITIES”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar și pe Maria Tănase
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Familia Pascu și-a luat angajamentul să plătească cel puțin 33 de milioane de euro famiilor tinerilor uciși de Vald Pascu, în accidentul de la 2 mai
Familia Pascu și-a luat angajamentul să plătească cel puțin 33 de milioane de euro famiilor...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce mezeluri
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce...
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una gravă
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una gravă
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei:...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
Adevăratul motiv pentru care Simona Gherghe a plecat de la Acces Direct
Adevăratul motiv pentru care Simona Gherghe a plecat de la Acces Direct
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte ușor de pus în aplicare
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte...
×