„Mămica” lui David Popovici a născut în mare secret! Șefa natației din România a adus pe lume al doilea copil la 42 de ani

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon, a născut! „Mămica” lui David Popovici a adus pe lume o fetiță la aproape 42 de ani, în dimineața zilei de 24 octombrie. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, întreaga poveste.

Încă de la primele ore, șefa natației din România a ajuns la spital, alături de soțul său, Tudor Sebastian. Pe rețelele de socializare, și-a anunțat fanii că este vorba despre un control de rutină, dar și că vine ziua cea mare. Din moment ce știa că mai are o săptămână până să nască, se pare că bebelușul a avut alte planuri și a decis să-i facă o surpriză. A ajuns imediat la camera de gardă de la obstretică-ginecologie și a născut cel de-al doilea copil.

Camelia Potec a devenit mamă pentru a doua oară / Sursă foto: Instagram

Camelia Potec, mamă pentru a doua oară

Alături de soțul ei, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon mai are o fiică, Caelia-Ioana (5 ani), dar și-a dorit din tot sufletul să îi mai facă o soră sau un frate. De aceea și când a confirmat sarcina și-a recunoscut această mare dorință:

„Încep săptămâna prin a confirma că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil. Iubesc copiii și am simțit cât de binecuvântată sunt atunci când a venit pe lume Caelia-Ioana. De atunci, mi-am dorit pentru ea o surioară sau un frățior.

Iată că astăzi, la cei 41 de ani ai mei, visul de a rămâne din nou însărcinată, s-a îndeplinit. Am decis sa nu anunț până în acest moment pentru a mă proteja și a fi sigură că totul este bine. Nu mi-a fost deloc ușor in primele 2 trimestre de sarcină. Acum, totul este ok! Am intrat în ultimul trimestru!”, a scris Camelia Potec pe rețelele de socializare.

Camelia Potec mai are o fiică / Sursă foto: Facebook

Chiar dacă are o relație extrem de specială cu David Popovici, fiind ca a doua lui mamă, tot a dorit să mai treacă odată prin bucuria de a avea grijă de un bebeluș.

„Mămica” lui David Popovici a avut mereu încrede în campionul României

Indiferent că a ieșit locul 1, locul 4 sau 6, așa cum s-a întâmplat la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, sportiva de top l-a susținut mereu:

„David e un băiat foarte tânăr. Ce a făcut el nu este modul în care trebuie să înoți această probă.

Cred că a învățat că nu trebuie să înoate atât de repede prima parte pentru că vei plăti în partea a doua a cursei. E o probă foarte tactică, cea mai tactică dintre toate”, a spus Camelia Potec, la scurtă vreme după ce s-au anunțat rezultatele la proba de 200 de metri.

Camelia Potec l-a susținut mereu pe David Popovici / Sursă foto: Facebook

Dat fiind faptul că și înotătoarea este, la rândul său, campioană, a văzut un real potențial în tânărul de doar 19 ani și l-a sprijinit pentru a ajunge la cea mai bună variantă a sa.

(CITEȘTE ȘI: David Popovici surprinde din nou. Campionul și-a cumpărat un telefon mobil de doar 100 de lei)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, jignită când era cu copilul de mână: „A folosit apelative ca gioarsă, nebună, chioampă”. De la ce a pornit conflictul
Click.ro
Anca Serea, jignită când era cu copilul de mână: „A folosit apelative ca gioarsă, nebună, chioampă”. De la ce a pornit conflictul
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare