Oțelul Galați este în doliu, după ce a pierdut un membru important al echipei. Ciprian Nichita, team manager al clubului, s-a stins din viață la doar 51 de ani, cu câteva ore înaintea meciului dintre Oțelul și Petrolul, programat în această seară în Superliga.
Moartea fulgerătoare a lui Ciprian Nichita a survenit în urma unui infarct, chiar pe stadionul echipei gălățene. Medicii au intervenit rapid, însă nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Nichita, cunoscut atât pentru rolul său în luarea deciziilor în cadrul clubului, cât și pentru devotamentul față de echipă, era un membru activ al suporterilor și o figură respectată în lumea fotbalului.
CITEȘTE ȘI: Doliu în fotbalul românesc! A murit fotbalistul accidentat de Marius Lăcătuș, Vasile Ardelean
Clubul Oțelul Galați a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, exprimând durerea cauzată de această pierdere:
„Cu profundă durere și tristețe, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Ciprian Nichita, care a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui infarct suferit chiar la stadion, înaintea jocului de astăzi cu Petrolul.
În aceste momente grele, suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit și respectat. Odihnească-se în pace!”

Mihai Stoica (Meme), prieten apropiat al lui Ciprian Nichita, a fost profund marcat de vestea tragică. Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Meme Stoica și-a exprimat durerea și regretul față de pierderea celui pe care l-a considerat „cel mai bun prieten și cel mai frumos om”:
„Am pierdut cel mai bun prieten și cel mai frumos om pe care l-am cunoscut. Omul care a avut întotdeauna grijă de alții, punându-se mereu pe ultimul loc. Astăzi, la stadionul echipei pe care a iubit-o, Ciprian Cipanu Nichita s-a mutat la Domnul. Odihnească-se în pace. Sincere condoleanțe familiei… Drum lin, fratele meu, vei fi cu mine mereu…”
Meciul din această seară dintre Oțelul Galați și Petrolul va fi unul plin de emoție, echipa gălățeană jucând cu gândul la colegul lor pierdut. Ciprian Nichita va rămâne o figură emblematică în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
CITEȘTE ȘI: Doliu în lumea fotbalului românesc! Nicolae Oaidă a murit