Deși am intrat oficial în a doua lună de primăvară, iarna pare hotărâtă să mai facă o ultimă demonstrație de forță. Un nou val de aer polar se îndreaptă spre România, iar meteorologii trag un semnal de alarmă: vremea se schimbă radical în weekend, iar în unele orașe mari vom vedea din nou zăpadă.
Cei care și-au făcut planuri pentru o plimbare de duminică în tricou sau o cafea pe terasă, o să trebuiască să le amâne. Un vortex polar lovește, din nou, România și aduce cu el o răcire bruscă, temperaturi sub normalul perioadei și chiar fulgi de nea în plină primăvară.
(CITEȘTE ȘI: ANM A SCHIMBAT PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND: UNDE VA NINGE ÎN PERIOADA 5-6 APRILIE)
Potrivit specialiștilor Accuweather, România va resimți din plin efectele unui front rece care se instalează treptat în weekend. Dacă sâmbătă, în sud și sud-est, vremea va fi în continuare plăcută, cu maxime de până la 21 de grade Celsius, în vest, nord și centru temperaturile încep deja să scadă, iar norii se adună.
Duminică însă vine schimbarea radicală. Maximele vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, iar în unele regiuni, minimele pot ajunge chiar și la -6 grade Celsius. În multe dintre orașele mari din vestul țării, ninsoarea își va face simțită prezența, în ciuda calendarului.
Printre orașele vizate se numără Timișoara, unde duminică noaptea termometrele vor coborî până la -2 grade și zăpada se va depune. Tot în vest, ninge și în Reșița, Arad, Oradea și Drobeta-Turnu Severin, acolo unde fulgii de zăpadă vor aduce un tablou neașteptat pentru începutul lunii aprilie.

În zonele montane, iarna se instalează complet – sunt așteptate ninsori abundente și viscol la altitudini mari, unde rafalele de vânt pot depăși 90 km/h. Nici Bucureștiul nu scapă de efectele frontului polar: temperaturile scad considerabil, iar cerul va fi închis, cu șanse de ploi și chiar precipitații mixte.
Așadar, duminică, 6 aprilie, vremea rece, ploile, lapovița și ninsoarea vor acoperi o mare parte din țară și vor da peste cap planurile de weekend.