Fotbal pe întuneric: noaptea în care Giuleștiul a rămas în beznă și Rapid–PSG a ajuns de pomină

Pe 27 septembrie 2001, Cupa UEFA a oferit României una dintre cele mai bizare seri europene. Rapid–Paris Saint-Germain s-a întrerupt în minutul 115, la 0–1, după ce nocturna s-a stins definitiv. Dincolo de golul lui Aloisio și de calculele calificării, adevărata partidă s-a jucat apoi în rapoarte, telefoane și interpretări de regulament. Verdictul final n-a mai avut nimic romantic: Rapid a pierdut la masa verde, 0–3.

Revanșa care n-a mai fost

Returul din Giulești trebuia să fie o seară de rezistență și speranță. Rapid venea după un tur care lăsase impresia că diferența de nume și buget nu e de netrecut, iar stadionul promitea presiune și emoție. Doar că PSG venise pregătită altfel. Mai atentă, mai așezată, mai pragmatică. Rapid a alergat, a încercat, a forțat mingi lungi și dueluri, dar senzația era că jocul se desfășoară în ritmul ales de francezi.

În prelungiri, când picioarele se golesc și luciditatea scade, PSG a lovit decisiv. Aloisio a marcat în minutul 93, iar la 0–1 șansele Rapidului deveniseră mai degrabă teoretice. Pentru calificare mai era nevoie de două goluri, într-un context în care PSG controla spațiile și timpul. Meciul părea rezolvat sportiv. Nu însă și administrativ.

Minutul 115: beznă

Prima pană de curent fusese un avertisment. A doua a fost finală. În minutul 115, nocturna s-a stins complet. Nu lumină slabă, nu semi-vizibilitate. Beznă totală. Jocul s-a oprit brusc, jucătorii au rămas pe loc, arbitrul n-a mai avut ce să administreze, iar băncile tehnice au început să-și strângă oamenii instinctiv.

În tribune, reacția a fost imediată: brichete aprinse, rumoare, apoi plecări. Într-un stadion îngust, cu ieșiri dificile, întunericul nu mai e fotbal, e risc. Pe margine au apărut faruri de salvare și de pompieri, o improvizație care sublinia absurdul situației. În vestiare, s-a ajuns până la lumânări — detaliu care avea să facă înconjurul Europei.

Regulamentul și cele 45 de minute

De aici înainte, meciul a intrat într-o zonă gri. Regulamentul prevedea un timp de așteptare pentru reluarea jocului, iar în caz contrar delegatul UEFA putea decide rejucarea. Rapid a invocat forța majoră și procedura. PSG nu a fost dispusă să accepte o rejucare care îi punea în pericol un avantaj obținut pe teren.

Discuțiile au devenit rapid politice, nu sportive. Rapid căuta o a doua șansă; PSG apăra un rezultat. Delegatul UEFA încerca să nu ia o decizie care să declanșeze un scandal continental. Între timp, timpul trecea, iar curentul nu revenea.

Forță majoră sau organizare defectuoasă?

Rapid a susținut că avaria a fost provocată de un cablu subteran vechi, care a afectat zona Giulești–Crângași, nu doar stadionul. Dacă problema nu era locală, argumentul forței majoră căpăta greutate. Doar că discuția s-a blocat într-un punct sensibil: lipsa generatorului de rezervă.

În logica rece a responsabilității, un stadion care găzduiește un meci european trebuie să anticipeze astfel de riscuri. Iar o pană de curent, într-o rețea veche, nu este un eveniment imposibil. De aici s-a născut întrebarea-cheie: cine poartă vina pentru că meciul nu a mai putut continua?

PSG pleacă, Rapid speră

Un alt element care a inflamat spiritele a fost plecarea delegației PSG înainte de o decizie oficială. Rapid a sugerat că francezii ar fi părăsit România fără acordul UEFA, ceea ce ar fi putut atrage sancțiuni. PSG a invocat siguranța jucătorilor și faptul că termenul de așteptare fusese depășit.

În aceste momente, detaliile din rapoarte au devenit decisive: cât s-a așteptat exact, ce s-a consemnat, cine a refuzat explicit și cine doar a plecat. Fiecare nuanță putea schimba verdictul.

Verdictul de la masa verde

Opțiunile erau cunoscute: rejucare, validarea rezultatului de pe teren, 3–0 pentru Rapid sau 3–0 pentru PSG. Decizia finală a fost cea mai dură pentru gazde. UEFA a acordat meciul 3–0 la masa verde pentru Paris Saint-Germain, considerând că Rapid nu a asigurat condițiile regulamentare de desfășurare a partidei, în special lipsa unei surse de energie de rezervă.

Pentru Rapid București, eliminarea nu a mai ținut de fotbal. A fost o decizie administrativă, rece, imposibil de întors.

Sportiv, PSG era aproape sigur calificată încă din momentul în care nocturna s-a stins. Dar povestea a rămas.Un minut 115 jucat în întuneric, lumânări în vestiare, imaginea României surprinsă într-un moment de vulnerabilitate.

Giuleștiul a rămas atunci în beznă. Iar fotbalul românesc a câștigat una dintre cele mai cunoscute și mai amare povești ale sale — o lecție despre infrastructură, responsabilitate și cât de repede poate ieși fotbalul din teren și ajunge pe masa comisiilor.

CITEȘTE ȘI:  Povestea incredibilă a pensionarilor-genii, a invențiilor „top secret” și a farfuriei zburătoare made in România

Laserul de la Măgurele, „Lumina extremă”: proiectul care a schimbat destinul științei românești