De ce o ard englezii non stop pe ceai: povestea unei băuturi care a devenit identitate națională

De la zile de naștere la vești proaste, de la momente de panică la simple pauze de respirație, ceaiul este răspunsul britanic la aproape orice situație. Pentru englezi, o ceașcă de ceai nu este doar o băutură, ci un reflex cultural adânc înrădăcinat. Dar cum a ajuns ceaiul să ocupe un loc atât de central în viața Marii Britanii?

Ceaiul, parte din viața de zi cu zi

În timp ce în alte părți ale lumii ceaiul este asociat cu momente specifice sau ritualuri izolate, în Marea Britanie el face parte din cotidian. Cifrele spun totul: britanicii beau aproximativ 100 de milioane de cești de ceai pe zi, adică aproape 36 de miliarde pe an. Femei, bărbați, copii – obiceiul începe devreme și continuă toată viața.

Prin comparație, consumul de cafea este semnificativ mai mic, deși nu din lipsă de calitate. Diferența nu ține de gust, ci de tradiție și identitate.

Pentru britanici, ceaiul este soluția universală. Se face ceai dimineața, la vești șocante, după o noapte grea, la întâlniri între prieteni, la despărțiri, la nașteri și chiar în momentele de disconfort social. Expresia „Let’s have a cup of tea” înseamnă, de fapt, „hai să ne calmăm”, „hai să vorbim” sau „hai să treacă momentul”.

Mulți britanici glumesc spunând că măsoară durata unei activități în numărul de cești de ceai necesare pentru a o termina. Ceaiul nu rezolvă problema, dar face situația suportabilă.

De unde a început totul: moda aristocratică

Ceaiul ajunge în Anglia în secolul al XVII-lea și devine popular după ce este adoptat de curtea regală. Regina Catherine of Braganza, soția regelui Charles II, a adus cu ea din Portugalia obiceiul consumului zilnic de ceai. Aristocrația a urmat exemplul, iar ceaiul a devenit rapid un simbol al rafinamentului și statutului social.

La început, era extrem de scump și inaccesibil oamenilor de rând. A bea ceai însemna apartenență la elită.

Odată cu extinderea Imperiului Britanic și dezvoltarea rutelor comerciale, ceaiul a devenit mai accesibil. Plantațiile din India și Sri Lanka au asigurat aprovizionarea constantă, iar prețurile au scăzut. În secolul al XVIII-lea, ceaiul nu mai era un lux, ci o necesitate zilnică.

În orașele industriale, unde apa era adesea contaminată, fierberea apei pentru ceai a devenit o alternativă mai sigură pentru consum. Astfel, ceaiul a câștigat și un rol practic, nu doar cultural.

Afternoon tea și ritualul social

În secolul al XIX-lea apare celebrul „afternoon tea”, asociat cu epoca victoriană. Obiceiul este atribuit adesea Anna Russell, care obișnuia să servească ceai și gustări între prânz și cină. Ritualul a devenit rapid un eveniment social, un moment de conversație, politețe și observare a etichetei.

Chiar și astăzi, ceaiul rămâne un liant social puternic, prezent în familie, la birou și în momentele importante ale vieții.

Dacă ne gândim la obiceiul de a adăuga lapte în ceai, acesta are rădăcini practice. În trecut, ceștile ieftine se puteau crăpa de la apa fierbinte, așa că laptele era turnat primul pentru a reduce temperatura. Cu timpul, gustul a devenit preferință națională. Astăzi, ordinea în care se pune laptele sau ceaiul este încă subiect de dezbateri aprinse.

În plus, modul în care britanicii își beau ceaiul a ajuns să transmită subtil indicii despre clasă socială și personalitate.

Unul dintre cele mai importante semnale este tăria ceaiului. Ceaiul foarte tare, în special ceaiul negru, este asociat tradițional cu clasa muncitoare. Acesta este celebrul builder’s tea — un ceai intens, aproape amar, care are nevoie de lapte din belșug și adesea de zahăr pentru a fi băut cu plăcere.

Pe măsură ce urci pe scara socială, ceaiul devine mai slab. În mediile apropiate aristocrației, ceaiul foarte deschis la culoare este preferat, iar laptele este adăugat cu multă moderație. Conform observațiilor antropologilor, cu cât ceaiul este mai slab, cu atât statutul social perceput este mai ridicat.

Zahărul estela rândul lui un puternic marker social. Potrivit lui Kate Fox, a pune zahăr în ceai este considerat, în mod tradițional, un indicator de clasă inferioară. Cu cât mai mult zahăr, cu atât mai „jos” este perceput statutul social.

Clasele superioare preferă ceaiul simplu sau cu lapte, dar fără zahăr, considerând că adevărata apreciere a ceaiului vine din gustul său natural, nu din mascarea lui.

Ceaiul, mai mult decât o băutură

Pentru englezi, ceaiul este stabilitate într-o lume instabilă. Este tradiție, confort și continuitate. Indiferent de clasă socială, regiune sau vârstă, ceaiul rămâne elementul comun care unește.

Englezii beau ceai pentru că le place, dar șu pentru că istoria, imperiul, clima și obiceiurile sociale au transformat această băutură într-un simbol național. Ceaiul nu rezolvă toate problemele, dar oferă un moment de pauză și claritate. Iar pentru britanici, uneori, asta este exact ce au nevoie.

CITEȘTE ȘI:  Flamingo nu se naște roz: cum se construiește o culoare iconică

Cine este, de fapt, omulețul Pringles? Povestea surprinzătoare a celui mai faimos mustăcios din lume