De ce trecem pe sub masă în Vinerea Mare. Ce semnificație are acest gest pentru credincioși

Vinerea Mare este ziua în care creștinii își aduc aminte de răstignirea lui Iisus pe cruce și de suferința pe care acesta a îndurat-o înainte să moară pentru oameni. Este o zi profundă de doliu și post, în care comemorăm sacrificiul suprem făcut de Mântuitor. În această zi, ortodocșii participă la slujba Prohodoului Domnului. Iată de ce trecem pe sub masă în Vinerea Mare și de unde este vine obiceiul.

Vinerea Mare – semnificație

Vinerea Mare se află în centrul credinței creștine. Este ziua în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a suferit și a murit pe cruce pentru mântuirea omenirii. Se numește Vinerea „mare” pentru că jertfa Sa a deschis porțile cerului și a restaurat relația omului cu Dumnezeu.

Pentru creștini, Vinerea Mare este o zi solemnă și sacră și un timp de reflecție profundă, rugăciune, post și pocăință.

Este, de asemenea, singura zi din anul liturgic în care nu se celebrează Liturghia, subliniind durerea și doliul Bisericii în amintirea morții lui Hristos.

Patimile lui Hristos, care se referă la suferința și moartea lui Iisus, reprezintă evenimentul central al Vinerii Mari. De la agonia din Grădina Ghetsimani până la ultima Sa suflare pe cruce, Iisus a îndurat o suferință fizică și emoțională extremă, din iubire pentru omenire.

Iisus a fost trădat de Iuda, părăsit de ucenici, acuzat pe nedrept și condamnat la moarte. A fost biciuit, batjocorit, încoronat cu spini și obligat să-și poarte crucea până la Golgota. Fiecare etapă a suferinței Sale a împlinit profețiile Vechiului Testament, în special descrierea Slujitorului suferind din Isaia:

„El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați.” (Isaia 53:5)

Răstignirea în sine era una dintre cele mai crude forme de execuție, concepută pentru a prelungi suferința. Iisus a îndurat dureri cumplite, nu doar din cauza cuielor care i-au străpuns mâinile și picioarele, ci și din cauza poverii păcatelor omenirii. Și totuși, în suferința Sa, a continuat să arate iubire și milă.

Denia din Vinerea Mare

În Vinerea Mare, credincioșii participă la ultima Denie din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Denia Prohodului Domnului. În toate bisericile ortodoxe este săvârșită această slujbă, care reprezintă slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos.

Versurile Prohodului au fost compuse de Sfântul Ioan Damaschin și sunt structurate în trei părți: prima are 73 de strofe, a doua 60, iar a treia 43.

Prima strofă a fiecărei părți este reluată la finalul acesteia. Prohodul a fost tipărit pentru prima dată în Țările Române pe 6 februarie 1836, de ieromonahul Macarie, cu sprijinul episcopului Chesarie Căpățână al Buzăului. Ulterior, a fost retipărit în 1846 și 1853 de Anton Pann, însă prima ediție a rămas normativă până în prezent, conform crestinortodox.

Deși este o cântare de înmormântare, în conținutul Prohodului se regăsește și bucuria Învierii. Cântarea exprimă atât durerea pentru moartea lui Hristos, cât și nădejdea Învierii.

În cadrul slujbei au fost adăugate și Binecuvântările Învierii. După Doxologia Mare are loc scoaterea Sfântului Epitaf, moment care amintește de coborârea de pe Cruce a Mântuitorului și așezarea Sa în mormânt.

Sfântul Epitaf, purtat de preoți cu ajutorul credincioșilor, simbolizează trupul și mormântul lui Hristos. Cu acesta se înconjoară biserica, în semn de cinstire a punerii în mormânt.

În timpul procesiunii se fac patru opriri, în care se rostesc rugăciuni pentru cei vii și pentru cei adormiți, pentru pacea și mântuirea lumii.

Direcția de mers este în sens invers față de mișcarea soarelui, semn că cinstirea nu se îndreaptă către soarele material, ci către Hristos, considerat Soarele dreptății.

La finalul procesiunii, credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în biserică. Acesta este apoi așezat pe Sfânta Masă, în timp ce se cântă troparul „Iosif cel cu bun chip”, unde va rămâne până la sărbătoarea Înălțării Domnului.

Ce este Epitaful

Epitaful este o icoană brodată, bogat ornamentată, care înfățișează trupul neînsuflețit al lui Hristos așezat în mormânt. Cuvântul „Epitaf” provine dintr-o expresie grecească ce înseamnă „pe mormânt” (epí tou táfou).

Pe epitaf, Hristos poate fi reprezentat singur, înconjurat de îngeri sau inclus în tipul iconografic numit „Plângerea la mormânt”.

Tipul iconografic al „Plângerii la mormânt” se bazează pe relatarea din Evanghelie (Ioan 19:38-42). Acesta îl prezintă pe Hristos mort, întins pe spate deasupra mormântului. Maica Domnului, îndurerată și plângând, este așezată sau îngenuncheată, ținând capul Fiului ei în poală și îmbrățișându-L. În spatele ei se află celelalte femei mironosițe, inclusiv Sfânta Maria Magdalena, care jelesc și ele.

De cealaltă parte îl vedem pe Iosif din Arimateea cinstind picioarele lui Hristos, iar lângă el pe Nicodim. Este prezent și Sfântul Ioan, ucenicul iubit, plângând și adesea sărutând mâna Domnului. În unele reprezentări apar și îngeri, plecați în semn de cinstire; uneori aceștia poartă veșminte diaconești sau țin ripide liturgice.

De ce trecem pe sub masă în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, în cadrul Deniei Prohodului Domnului, se scoate în biserică Epitaful, iar credincioșii trec pe sub masa pe care este așezat epitaful, iar acest gest este considerat a fi de mare evlavie.

Semnificația acestui gest este exprimarea celei mai profunde credințe și reverențe față de Iisus Hristos, care S-a jertfit și a pătimit, printr-un act de smerenie, oamenii așezându-se simbolic sub El și sub influența și binecuvântarea Sa divină.

Sfântul Epitaf este un obiect de cult dreptunghiular, realizat din in sau mătase, pe care este reprezentată scena punerii în mormânt a lui Iisus Hristos. Acesta simbolizează coborârea de pe Cruce a trupului Domnului și pregătirea pentru înmormântare.

În timpul acestei slujbe, epitaful este așezat în mijlocul bisericii, pe o masă mai înaltă, iar credincioșii se apropie pentru a se închina, sărutând Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce așezate pe epitaf, apoi trec pe sub masă și se închină din nou Sfintei Cruci.

Gestul de a trece pe sub masă are o semnificație legată de participarea simbolică la Patimile și îngroparea Mântuitorului. Credincioșii retrăiesc aceste momente până la Înviere, iar trecerea pe sub masă semnifică și simbolizează apropierea de jertfa lui Hristos și asumarea suferinței Sale.

În unele zone, trecerea pe sub masă se face o singură dată, în amintirea jertfei unice a lui Hristos. În alte locuri, credincioșii trec de trei ori, simbolizând cele trei zile în care trupul Domnului a stat în mormânt.

La finalul slujbei Prohodului, Sfântul Epitaf este dus în altar și așezat pe Sfânta Masă, unde rămâne până la sărbătoarea Înălțării Domnului.

Citește și: Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare: Este strict interzis să speli sau să gătești?

Citește și: Cele mai mari păcate pe care le poți face în Vinerea Mare. Ce NU ai voie să mănânci azi