Adevărata istorie a carpetelor de perete cu Răpirea din Serai, Cerbul și căprioara bând apă la izvor, păuni sau dansatoare de flamenco. Povestea pe care nu ți-a spus-o nimeni din presa românească

După o pasiune care durează de mulți ani, după căutări și achiziții de diverse carpete, după informări din toată presa românească-informațiile mai degrabă lipsesc-am reușit să refac traseul exact al carpetelor de perete devenite o adevărată modă în România anilor 70-80. În premieră națională în presa din România, vă dezvălui cu bucurie, adevărata poveste a acestor carpete care începe în timpul Imperiului Otoman.

Cine nu a văzut în viața lui pe un perete, dacă nu acasă la el, măcar la o rudă îndepărtată o carpetă de perete cu Răpirea din Serai, Păuni, Cerbul și Căprioara care beau apă la izvor, Toreador sau Dansatoarele Flamenco, apăi ăla nu e om! Și dacă nu ai văzut la o rudă, ai văzut la un prieten! Iar dacă nu la un prieten, măcar la un târg tot ai văzut-o!

Adevărata istorie a carpetelor de perete

Au fost multe încercări de a scrie și a povesti despre originea acestor carpete, unele articole sunt nostalgice, altele melancolice, iar altele amuzante de-a dreptul. Unul din cele mai amuzante mi s-a părut cel în care, o jurnalistă plătită la normă, se apucase să povestească întreaga operă a lui Mozart, pe acte, în cadrul articolului, opera după care s-a inspirat cine a făcut prima carpetă! Nu că e tare?

Ce știm despre carpete și ce știe presa noastră? Păi știe cam ce știe oricare dintre voi! Că au apărut brusc undeva prin anii 70. Că au devenit o adevărată modă, că cea cu Răpirea din Serai a devenit o adevărată modă în România, mai ales după ce Romica Puceanu a introdus în melodia care poartă numele carpetei celebrele versuri : „Am acasa pe perete/O carpeta ca-n poveste/ Cu Rapirea din Serai/ Si tu, baiete, n-o ai!”.

„Răpirea din Serai” sau „Cerbul și căprioara la izvor”?

Presa a mai scris uneori și de formația Sarmalele Reci care a lansat în anii 90 un întreg album care poartă același obsedant nume-Răpirea din Serai. Singurul fir pe care l-au prins jurnaliștii români până acum este acela că la noi carpetele ajungeau prin portul Constanța. Originea? Necunoscută- foarte puțini vorbesc de Orientul Mijlociu. Scopul și durata acestui produs? De ce? Cum? Nu a reușit nimeni să descopere. Până azi!

Pasionat de cultura turcă, și având la dispoziție tehnologia-iată că poate fi folosită și pozitiv, am reușit să aflu eu adevărata istorie a acestor carpete. La noi a prins în principal cea cu Răpirea din Serai, dar în țara care a dat moda au prins toate.

Origini în Imperiul Otoman

Povestea începe în timpul Imperiului Otoman. Turcii sunt faimoși pentru minunata artă a coaserii de covoare și kilimuri. În perioada nomadă, covoarele de perete sau kilimurile erau folosite pentru izolarea și decorarea corturilor, rămânând să îndeplinească aceleași funcții odată cu perioada sedentară.

Totul s-a schimbat însă în ”perioada Lalelei”(1718 -1730), o perioadă a Imperiului Otoman în care elitele otomane au început să manifeste interes pentru arta europeană, în special pentru cultura franceză. După vizite oficiale la Paris, ambasadorii turci aduceau cu ei obiecte decorative la Istanbul. Ibrahim Pașa, inspirat și impresionat de ce auzise a întocmit o listă de comenzi din Franța printre care se regăseau și goblenuri. Rapid, goblenurile franceze au devenit unele din cele mai reprezentative elemente decorative din locuințele turcilor bogați.

În perioada Tanzimatului, 1839-1876, Imperiul intră sub influența unor puternice reforme de occidentalizare iar comerțul și producția de obiecte artistice și meșteșugărești europene se răspândesc pe tot teritoriul Imperiului. Goblenurile importate devin prezente în tot mai multe locuințe mai apoi acestea vor fi fabricate chiar în Imperiu în regiunea Hereke.

Ulterior, în perioada republicană și în special în anii 1960-1970, tehnicile de realizare a goblenurilor s-au răspândit și au devenit accesibile unui public larg. Goblenurile de perete, introduse în Turcia atât legal cât și ilegal au devenit o parte importantă a decorului locuințelor și spațiilor comerciale de la sate până la orașe.

Fenomenul migrației și răspândirea modei

Cum s-a ajuns ca goblenurile cu diverse teme, printre care și Răpirea din Serai să devină un fenomen în întreaga Turcie? Totul începe cu acordul de muncă dintre Turcia și Germania de Vest, acord prin care, muncitori, în special bărbați proveniți din zone rurale cu nivel scăzut de educație, au început să plece în Eurpa pentru a munci. Fenomenul s-a extins ulterior prin acorduri similare încheiate cu Austria, Olanda, Belgia și Franța sau Suedia. Cei care reveneau în din Europa în Turcia aduceau cu ei noi obiceiuri, haine, idei, tehnologii sau opere de artă.

Se consideră că goblenurile, produse în primă fază în principal în Germania, Austria, Olanda, Belgia și Franța au ajuns în Turcia prin intermediul acestor muncitori imigranți. Atunci când își vizitau rudele din Turcia aceștia aduceau drept cadouri covoare de perete, obiecte care deși diferite ca aspect, aveau aceeași funcțiune ca și covoarele tradiționale.

Spre deosebire de covoarele turcești clasice, care includ motive geometrice sau plante stilizate, goblenurile au un caracter pictural, asemănător tablourilor în ulei, reprezentând peisaje, portrete, scene din natură sau episoade narative. Este încă disputat dacă primele comenzi în atelierele de producție occidentale au venit din partea turcilor sau, occidentalii, observând o nouă piață de desfacere au produs câteva modele în primă fază, urmând mai apoi să se producă o adevărată diversificare.

Explozia popularității

Covoarele cu influențe occidentale, aduse ca suveniruri, au stârnit un interes enorm în întreaga Turcie, de la sate până la orașe, încât au ajuns să ocupe un loc important printre produsele comandate de la muncitorii plecați în străinătate, acest interes crescut determinându-i pe importatori să se implice activ în găsirea unor modele interesante.

În primă fază covoarele cu tematică animalieră au atras atenția publicului turc, acestea fiind cu precădere importate și comercializate pe piața internă.

Orientul Mijlociu și drumul spre România

În anii 70, goblenurile au devenit foarte populare și în țările din Orientul Mijlociu, iar comerțul cu aceste produse s-a extins în funcție de gusturile populației din acele regiuni. Este și momentul în care carpetele de perete încep să vină în Turcia nu din Occident ci, în principal din Siria, Iran și Irak, în principal pe căi ilegale, prin intermediul comercianților din localitățile apropiate de granițe.

Este probabil momentul în care, marinarii români, odată cu dezvoltarea relațiilor dintre Republica Socialistă România și țările din Orientul Mijlociu, intră în contact cu aceste carpete de perete, aducând această modă în România.

Un alt aspect important îl reprezintă covoarele realizate la comandă. Importatorii, profitând de interesul ridicat pentru covoarele de perete în Turcia, au lansat comenzi speciale inspirate din cultura și istoria turcă, reușind astfel să diversifice oferta și să răspundă unor preferințe variate.

Diversele carpete și diversitatea temelor

Covoarele realizate special pentru Turcia includ imagini cu Atatürk, Podul Bosfor, Moscheea Sultan Ahmed, Hagia Sofia, drapelul național sau colaje care reunesc toate aceste elemente.

Covoarele de perete au fost atât de apreciate de publicul turc încât, în anumite regiuni, au devenit piese indispensabile ale zestrei de mireasă. Chiar și astăzi, anticarii folosesc expresii precum „din ladă”, „de zestre” sau „din lada miresei” pentru a descrie aceste obiecte, confirmând această tradiție.

Nu ne vom referi la valoarea artistică a acestor produse, dar ne vom apleca asupra câtorva din temele care se regăsesc pe aceste carpete aduse de către marinari și în țara noastră.

Carpetele de perete cu cerbi

Popularitatea acestui motiv în Turcia este strâns legată de semnificațiile profunde atribuite cerbului în cultură. În tradiția turcă, cerbul are un rol important, mai ales din punct de vedere spiritual, fiind asociat cu fertilitatea, ghidarea, libertatea, puritatea și nemurirea.

Aceste semnificații multiple provin din faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, cerbul a fost considerat un simbol al „animalului strămoș”. În credințele populare, el apare ca ghid în călătoriile spirituale ale șamanilor sau ca animal în care se pot transforma anumite figuri sacre.

De asemenea, există obiceiul de a agăța coarne de cerb la intrarea în locuințe pentru a proteja împotriva deochiului. În cultura populară, vânarea cerbului nu este privită cu ochi buni, existând credința că aceasta aduce ghinion, idee reflectată în numeroase povești transmise oral.

Prezența unui covor cu cerb într-o locuință sau într-un spațiu de lucru este asociată, simbolic, cu aducerea belșugului și a prosperității în acel loc.

Carpetele de perete cu cai

Preferința pentru covoarele cu tematică ecvestră în Turcia este legată de rolul important al calului în viața de zi cu zi. În perioada nomadă, calul era principalul mijloc de transport și avea un rol esențial în obținerea succeselor militare. De asemenea, în activități precum vânătoarea, calul era un instrument indispensabil.

Turcii au dobândit abilități remarcabile în lupta călare, fiind capabili să tragă cu arcul, să folosească sabia sau să arunce lațul de pe cal. Datorită acestor competențe, unitățile de cavalerie aveau o mobilitate ridicată și puteau obține avantaje decisive în luptă. Strategiile militare erau, în mare măsură, construite în jurul calului.

În poveștile populare turce există o expresie sugestivă: „cel fără cal nu are speranță”, referindu-se la un războinic rămas pe jos în timpul luptei. Aceasta reflectă importanța vitală a calului în cultura turcă. Mai mult, în tradiția veche, războinicii erau uneori îngropați împreună cu caii lor, semn al legăturii profunde dintre om și animal.

Carpetele de perete cu lei

În cultura turcă, leul este un simbol al curajului, forței și autorității. Răspândirea simbolismului leului în rândul turcilor începe sub influența maniheismului și budismului. Ulterior, în perioada islamică, acest simbol a suferit o transformare și a devenit asociat cu conducătorii și puterea politică. În unele cazuri, leul a inspirat chiar și nume de conducători.

Deși nu este la fel de popular precum calul sau cerbul, motivele cu lei și tigri sunt totuși întâlnite în decorarea pereților locuințelor și spațiilor de lucru. Un motiv poate fi influența culturii populare. În Turcia, unul dintre cele mai importante cluburi sportive, Galatasaray, are ca simbol leul și se bucură de o bază mare de suporteri. Din acest motiv, obiectele decorative care includ imaginea leului au devenit populare în rândul fanilor.

Simbolurile echipelor sportive au creat, de asemenea, un tip aparte de comunicare între suporteri. În cântece, imagini sau alte forme de exprimare, simbolurile echipelor sunt adesea folosite în locul numelor. Având în vedere că fanii își exprimă susținerea prin obiecte decorative expuse în locuințe, la locul de muncă sau chiar în mașini, este posibil ca și covoarele cu lei să fie preferate din acest motiv.

Carpetele de perete cu păuni

În cultura turcă, nu se poate spune despre păun că are o semnificație simbolică centrală, însă în culturile din regiunile apropiate, precum Irak, Georgia sau Armenia, dar și în anumite comunități din Turcia, mai ales în rândul yezidilor, păunul ocupă un loc important.

În tradiția yezidă, această pasăre este considerată reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ și este cunoscută sub numele de „Îngerul Păun”, fiind una dintre cele șapte ființe sacre. De aceea, covoarele de perete cu păuni sunt frecvent întâlnite în mediile yezide, dar pot fi găsite și în locuințele altor comunități.

În cultura islamică, păunul este privit mai ambivalent. Se spune că, din neatenție, ar fi permis intrarea diavolului în paradis, motiv pentru care este uneori privit cu reținere. În același timp, datorită contrastului dintre frumusețea penajului și aspectul mai puțin plăcut al picioarelor sau al glasului, păunul este văzut ca un simbol al aparenței înșelătoare și al mândriei.
Cu toate acestea, păunul nu este complet respins, fiind asociat și cu frumusețea primăverii și cu manifestarea frumuseții divine, ceea ce explică prezența sa constantă în arta decorativă.

Carpetele de perete cu pisici

În cultura turcă, pisica ocupă un loc important în viața cotidiană, atât în mediul rural, cât și în cel urban. În satele din Anatolia, expresia „casă cu pisică și câine” descrie o viață de familie completă și armonioasă. Pisica este considerată un membru al familiei: este îngrijită, hrănită, căutată atunci când lipsește și chiar împodobită cu diverse accesorii.

Pisica are și un rol practic, protejând locuința de rozătoare, reptile și insecte. În cultura islamică, pisica este privită cu respect, fiind asociată cu profetul Mahomed. Se crede că este un animal curat, care nu afectează rugăciunea, iar apa din care a băut poate fi folosită pentru abluțiune.

Toate aceste semnificații contribuie la poziția specială a pisicii în cultura turcă. Covoarele de perete cu pisici sunt, astfel, utilizate pentru a aduce în spațiu o atmosferă caldă, familiară și plină de farmec.

Carpeta cu Răpirea din Serai

Temele de inspirație orientală au devenit deosebit de populare în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, influențând numeroase forme de artă. Traducerea în limba franceză a „O mie și una de nopți” de către Antoine Galland, la începutul secolului al XVIII-lea, a stârnit un interes puternic pentru lumea orientală, iar motivele din aceste povești au influențat profund arta europeană.

Un exemplu relevant este opera „Răpirea din serai” de Wolfgang Amadeus Mozart, a cărei acțiune se desfășoară în secolul al XVIII-lea, pe coasta Mediteranei, în reședința de vară a lui Selim Pașa.
Astăzi, covoarele cu această temă sunt comercializate de anticari europeni sub denumiri precum „1001 Arabian Nights” sau „The Arabian Nights”,sugerând legătura cu motivele narative ale acestor povești. În acest context, scena ilustrată poate fi interpretată ca un fragment dintr-o poveste inspirată din universul basmelor orientale.

Înainte de apariția mijloacelor moderne de informare, precum romanul, teatrul, filmul sau serialele, principalul mod prin care oamenii își satisfăceau curiozitatea față de alte lumi era povestea populară. În aceste narațiuni predominau temele iubirii și eroismului, iar motivul răpirii era frecvent întâlnit în relatările despre separarea și reunirea îndrăgostiților.

Astfel, preferința pentru covoarele de perete cu această temă poate fi explicată prin atracția profundă a publicului pentru aceste povești dramatice și romantice.

Carpeta cu dansatoarea de Flamenco

Prezența unei teme aparținând unei alte culturi pe un covor de perete apreciat în Turcia poate fi explicată prin caracterul exotic, colorat și estetic al flamenco-ului. În același timp, fiind un dans specific zonei mediteraneene, iar Turcia făcând parte din același spațiu geografic, această apropiere culturală poate fi unul dintre motivele pentru care astfel de reprezentări au fost bine primite și integrate în decorul locuințelor.

Carpeta cu ghicitoarea în cafea din Harem

Imaginea reflectă un fragment din viața cotidiană a femeilor din harem. Structurile cu domuri și arcade din fundal, palmierii și fântâna arteziană sugerează că scena se desfășoară în grădina unui palat din Orientul Mijlociu.

Compoziția, construită pe contraste puternice și bogată în detalii, oferă o imagine orientalizantă, dar expresivă, a vieții cotidiene. Covoarele de perete care redau astfel de scene au, de obicei, o poveste în spate, iar privitorul este invitat să își imagineze restul narațiunii pornind de la fragmentul reprezentat sau să facă legături cu povești deja cunoscute.

În acest fel, covorul devine un suport pentru imaginație. În perioada de dinainte ca televiziunea să devină prezentă în locuințe, astfel de imagini puteau îndeplini un rol similar, stimulând imaginația și oferind o formă de evadare în alte lumi și povești.

Carpeta cu dansatoarea din buric

În centrul compoziției se află dansatoarea, reprezentată în stil oriental, iar scena redă o atmosferă de divertisment specifică unui palat. În jurul ei apar muzicieni, servitoare și concubine, care completează imaginea. Spectacolul este dedicat unei singure persoane, un individ bogat sau de rang înalt, posibil un membru al elitei, un demnitar, un negustor sau chiar o figură apropiată de curtea regală.

Dansatoarea este înfățișată purtând un costum specific dansului oriental, cu țesături transparente și croieli decoltate, stil caracteristic culturii arabe și Orientului Mijlociu.

Dansul oriental, cunoscut și ca dans din buric, a fost integrat și în cultura turcă și continuă să existe și astăzi, fiind considerat un element esențial al divertismentului tradițional. În Turcia, astfel de covoare sunt întâlnite mai frecvent în spații de divertisment decât în locuințe, unde contribuie la crearea unei atmosfere exotice și spectaculoase.

Carpeta cu matadorul

Deși în această formă nu există în mod direct în Turcia, luptele cu animale sunt, totuși, cunoscute și apreciate. Diferența constă în faptul că, în Turcia, luptele implică de obicei animale între ele, în timp ce în cultura spaniolă și latino-americană, confruntarea are loc între om și taur.

Curajul și tensiunea specifică acestui tip de spectacol au făcut ca tema să fie percepută ca apropiată de valorile culturale locale. Din acest motiv, astfel de motive decorative au fost adoptate și integrate în spațiile interioare, devenind parte din estetica covoarelor de perete apreciate de public.

Carpetele cu reprezentări religioase

Reprezentările religioase au jucat, de-a lungul timpului, un rol important în viața credincioșilor, ajutându-i să stabilească o legătură spirituală cu Dumnezeu, cu sfinții sau cu alte figuri sacre. Ele au fost folosite pentru transmiterea narațiunilor și învățăturilor religioase și au fost considerate o parte complementară a ritualurilor. În același timp, aceste imagini au contribuit la consolidarea identității comunităților de credincioși, creând un sentiment de apartenență și oferind liniște, speranță sau inspirație.

Această putere a reprezentărilor religioase a fost valorificată și în tradiția covoarelor de perete. Totuși, în unele ramuri ale islamului au existat rezerve față de astfel de imagini, din cauza temerii de idolatrie sau a credinței că Dumnezeu și profetul nu pot fi reprezentați vizual. Din acest motiv, utilizarea reprezentărilor religioase diferă în funcție de religie și de confesiune, dar buni comercianți, oamenii de afaceri au creat inclusiv modele creștine.

Covoarele de perete patriotice

Covoarele de perete realizate în formă de colaj sunt, în general, țesături care reunesc elemente naționale, culturale și religioase într-o singură compoziție. În unele cazuri, aceste colaje includ exclusiv simboluri religioase, integrate într-o imagine unitară.

Printre elementele cel mai frecvent întâlnite în aceste compoziții se numără Mustafa Kemal Atatürk, drapelul Turciei, Podul Bosfor, Hagia Sofia și Moscheea Sultan Ahmed. În colajele cu tematică religioasă apar, de regulă, reprezentări ale Kaabei, Moscheii Al-Haram, Moscheii Profetului, Moscheii Sultan Ahmed sau Hagiei Sofia.

Acest tip de covoare a apărut, cel mai probabil, ca urmare a succesului comercial al goblenurilor importate în Turcia. Pentru a răspunde cererii ridicate, importatorii au început să comande modele adaptate gusturilor locale, combinând simboluri cu puternică încărcătură identitară.
Ulterior, odată cu introducerea războaielor de țesut moderne în Turcia, se consideră că astfel de covoare au început să fie produse și pe plan local.

O misiune îndeplinită

Iată-ne ajunși la final. Nu voi mai menționa că multe din aceste carpete se găsesc acum în România, în general pe platforme de tipul Olx.ro, și că sunt, în general supra-evaluate, presa a scris despre asta.

De fapt, nu știe nimeni cu adevărat care este valoarea reală a acestor carpete. Situându-se la granița dintre kitsch și artă, evaluatorii consacrați se feresc să își dea cu părerea. În orice caz, putem afirma cu siguranță că cel ce deține încă o astfel de carpetă, deține o bucată de istorie.

Cei mai rușinoși le țin ascunse prin dulapuri, iar cei mai nonconformiști le plasează cu jemanfișism în mijlocul sufrageriei. În orice caz, misiunea mea s-a îndeplinit. Acum nu mai puteți spune că nu știți adevărata istorie a carpetelor de perete. Cât despre ziariști, vor avea în viitor cu adevărat o misiune grea, aceea de a mai veni cu noi detalii despre carpeta de perete cu Răpirea din Serai. Succes!

CITEȘTE ȘI:  Cum se asculta muzică în anii ’90: povestea casetelor pirat care au cucerit România

Unde au dispărut blugii Pyramid, moda adusă în 1990 cu autocarul din Turcia