Fleur Shomo a confirmat că mariajul său de aproape 14 ani cu solistul trupei Beartooth, Caleb Shomo, s-a încheiat, după ce artistul a făcut public faptul că este „un bărbat gay mândru”. Dezvăluirea a venit printr-un mesaj emoționant postat pe Instagram, în care muzicianul a vorbit despre anii de luptă interioară și despre dificultatea de a-și accepta sexualitatea.
La scurt timp, soția sa a transmis la rândul ei un mesaj sincer și dureros despre destrămarea relației lor.
Solistul trupei Beartooth, Caleb Shomo, în vârstă de 33 de ani, a anunțat pe Instagram că este gay, după o perioadă lungă în care s-a confruntat cu propria identitate. Artistul a scris:
„Au existat multe speculații în ultima vreme despre viața mea personală și simt nevoia să spun adevărul înainte ca asta să îi afecteze și mai mult pe cei pe care îi iubesc. Sunt un bărbat gay mândru. Este ceva ce încerc să înțeleg și să accept în viața mea de foarte mult timp.”
Artistul a explicat că ani la rând și-a reprimat sentimentele și a încercat să își ascundă emoțiile în spatele consumului de alcool:
„Am petrecut un deceniu îngropând aceste sentimente în alcool și, sincer, când am decis să renunț și să încerc să înțeleg de ce m-am simțit astfel atât de mult timp, asta m-a ajutat să mă împac cu sexualitatea mea”
Muzicianul a spus că speră ca acest proces să îl ajute să ajungă la iubirea de sine și să învețe să fie mândru de cine este cu adevărat.
La doar câteva ore după mesajul artistului, Fleur Shomo a publicat la rândul ei o declarație emoționantă pe Instagram.
Aceasta a confirmat că mariajul lor s-a încheiat, însă a subliniat că îl iubește și îl susține în continuare pe Caleb. Aceasta a mărturisit:
„Ultimele luni au fost extrem de confuze și dureroase pentru amândoi. Dar voi dori mereu să îl iubesc, să îl protejez și să îl susțin pe Caleb”
Fleur a mărturisit că a fost foarte dificil să își vadă partenerul trecând prin confuzie și suferință fără să știe cum să îl ajute.
„Nu îți dorești nimic mai mult pentru persoana iubită decât să fie bine. Dar în același timp te întrebi constant ce înseamnă asta pentru lumea ta și pentru durerea pe care o simți.”
Fleur Shomo a vorbit și despre cei aproape 14 ani de căsnicie petrecuți împreună.
„Aproape 14 ani de căsnicie au fost minunați și plini de distracție, aventură și iubire. Nimeni nu va cunoaște vreodată mariajul nostru așa cum l-am cunoscut noi.”
Ea a adăugat că relația lor a fost una profundă și sinceră.
„Îmi lipsește deja mai mult decât orice soțul meu. Povestea noastră a fost una frumoasă. Iar acum s-a terminat.”
La finalul mesajului său, Caleb Shomo le-a transmis un îndemn celor care se luptă cu propria identitate sau cu alte probleme emoționale.
„Fiți sinceri cu voi înșivă. Faceți munca grea în loc să îngropați totul cât mai adânc, așa cum am făcut eu.”
Artistul a avertizat că reprimarea sentimentelor poate răni atât persoana în cauză, cât și pe cei din jur.
„Să ții aceste lucruri în tine nu face decât să te rănească pe tine și pe cei din jur.”