Adrian Minune, primele declarații după ce a ajuns de urgență la spital! Cum se simte artistul

Adrian Minune, primele declarații după ce a ajuns de urgență la spital! Cum se simte artistul

Adrian Minune și-a îngrijorat fanii, după ce a ajuns de urgență pe mâinile medicilor. În urma unor analize, cadrele medicale au decis să îl interneze pe artist. Acum, la câteva zile distanță, a făcut primele declarații despre starea lui de sănătate. Cântărețul a explicat cum se simte, dar și când va fi externat din spital.

Adrian Minune a transmis un mesaj prin care a dorit să le mulțumească fanilor săi pentru încurajări. Artistul a primit multe mesaje din partea celor care îl iubesc, astfel a dorit să îi liniștească și le-a transmis că în acest moment se simte mult mai bine. Astăzi urmează să primească rezultatul ultimului set de analize, și dacă totul decurge așa cum se așteaptă, mâine va fi externat. Cu toate acestea, artistul va fi nevoit să urmeze un tratament pentru abces.

NU RATA: CUM A AJUNS ADRIAN MINUNE SĂ SE ,,ÎNSOARE” LA VÂRSTA DE 14 ANI. ȘI NU, NU ESTE VORBA DESPRE CATI, ACTUALA SA SOȚIE

Artistul a mai spus că probleme au început după ce a cântat într-un restaurant din Anglia.

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Mai aștept un singur rezultat și mâine seară voi fi acasă. Merg la mine la Ștefănești. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Am fost în Anglia, am cântat trei zile în același loc și am prins foarte mare curent. De la acest curent, s-a declanșat un abces, undeva în corp”, a spus Adrian Minune, pe Instagram.

Adrian Minune se va întoarce pe scenă!

Adrian Minune nu poate sta prea mult departe de fanii săi. Artistul a spus că în acest weekend va cânta la un eveniment în Spania, dar în continuare respectă și indicațiile medicilor.

„A trebuit să stau pe antibiotice și acum sunt pe antibiotice și o să ajung acasă, pentru că weekend-ul acesta sunt în Spania. O să ajung acasă și o să continui tratamentul cu antibiotice, pentru a se retrage acel abces. Sunt ok, mulțumesc lui Dumnezeu”, a mai spus artistul, în mediul online.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Click.ro
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta