Ajuns edil șef direct din ringul de box, cel mai tânăr primar din România a încasat-o rău! ”Mi-a dat de nu m-am mai ridicat!”

La doar 26 de ani, David Hodorog conduce comuna Săuca, din județul Satu Mare. Este cel mai tânăr primar din România, funcție în care a fost ales când avea doar 25 de ani. Până la vârsta asta, a bifat tot ce și-a propus: a făcut facultatea, s-a căsătorit, a devenit tătic și se află în fruntea comunei natale. Povestea edilului din Săuca este ieșită din tipare. A fost boxer de performanță, iar în timpul liber se ocupă de ferma familiei. CANCAN.RO a stat de vorbă cu sportivul care din ringul de box a ajuns în fotoliul de primar și are detalii de culise în premieră din viața acestuia.

A practicat boxul de performanță timp de șase ani, dar a tras pe dreapta cariera de sportiv pentru cea politică. David Hodorog este cel mai tânăr primar din România. Avea doar 25 de ani în vară, când a ajuns în fruntea primăriei din comuna sa natală, Săuca, județul Satu Mare. A reușit astfel să-l detroneze pe primarul care conducea comuna de 24 de ani.

Când și-a propus să candideze la primărie, cea mai sceptică a fost mama lui. Motivele erau lesne de înțeles: la alegerile anterioare, candidase și ea pentru aceeași funcție, dar fără succes. Eșecul acesteia nu l-a dezarmat, însă, pe fiul său, care a și ajuns primar.

”În urmă cu 4 ani, a candidat și mama mea, dar nu a avut șanse, au fost mulți contracandidați. Când i-am spus că vreau să candidez, mi-a zis că este foarte greu, că și ea a încercat, dar că este alături de mine”, și-a început povestea primarul David Hodorog.

Înainte să devină primar, David Hodorog a făcut box de performanță. Odată cu noile atribuții, nu prea mai ajunge în sala de antrenamente.

Cel mai tânăr primar din România este căsătorit și are un băiețel de 3 ani foto: arhivă personală

”Nu am mai știut pe ce lume trăiesc”

De-a lungul timpului, a participat la mai multe competiții și a făcut parte din lotul național de box. Și-a încheiat cariera de boxer nu cu o reușită, ci cu un meci de pomină, pe care îl va ține minte toată viața.

”Am ajuns și în lotul olimpic de box. S-a deschis un centru la Satu Mare și am fost chemați câțiva sportivi de la Cluj. Am obținut locul II la Gala de box «Centura Transilvaniei». În rest, am participat la competiții zonale și amicale. La Salonta, am avut ultimul meci. Am primit una de nu m-am mai ridicat de jos. Nu am mai văzut nimic în fața ochilor, nu am mai știut pe ce lume trăiesc”, a povestit, pentru CANCAN.RO, primarul de la Săuca.

Primarul David Hodorog (în echipament albastru) și-a încheiat cariera de boxer de performanță cu o înfrângere foto: arhivă personală

CITEȘTE ȘI: Radu Mihaiu, despre viața de primar dincolo de birou: ”Eu duc gunoiul, spăl vasele. Facturile le plătește banca”

Până la vârsta de 26 de ani, David Hodorog a bifat tot ceea ce și-a propus atât pe plan profesional, cât și personal. Tânărul edil-șef din Săuca a terminat Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și are un masterat în Ingineria Mediului. Și-a dorit dintotdeauna să fie un tătic tânăr, iar visul i s-a împlinit.

La 23 de ani s-a căsătorit și a devenit tatăl unui băiețel. Funcția de primar al comunei sale natale a completat lista cu reușite.

”Au ras tot, era prăpăd la primărie”

Odată ajuns la conducerea primăriei, David Hodorog s-a trezit, însă, că trebuie să cârmuiască o instituție în faliment.

”Problema cea mai mare când am intrat în primărie a fost bugetul gol. Au ras tot, era prăpăd la primărie. Erau facturi neachitate de 2 milioane și jumătate de lei, asta înseamnă bugetul pe 2 ani și ceva. Salariile erau neachitate din septembrie, se primiseră preavize la facturile de electricitate și exista riscul ca două localități să rămână fără apă. A venit rectificarea bugetară ca o gură de oxigen și lucrurile prioritare am reușit să le rezolvam”, a mai spus cel mai tânăr primar din România.

CITEȘTE ȘI: Fosta soție a unuia dintre cei mai cunoscuți primari susține că este hărţuită de ex-ul! Avem mesajele: „Mă simt agasată”

Ca să redreseze situația critică, edilul din Săuca recunoaște că a fost nevoit să ia și unele măsuri deloc populare. A tăiat sporurile și a impus respectarea programului de lucru de către funcționarii care nu erau obișnuiți cu ore stricte.

În timpul liber, David Hodorog se ocupă de ferma familiei sale. Nu se dă în lături să urce chiar el pe tractor și să are pământul.

Primarul face naveta zilnic între comuna pe care o conduce și cea în care locuiește. Nu și-a permis să-și cumpere o locuință, așa că stă cu soția și cu băiețelul lor în casa care le-a aparținut bunicilor săi, dintr-o comună învecinată.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nadia Comăneci, cucerită de „Românii au talent”. Își aduce și mama la filmări: „Am avut emoții la început”
Click.ro
Nadia Comăneci, cucerită de „Românii au talent”. Își aduce și mama la filmări: „Am avut emoții la început”
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi 24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița: o profesoară și un elev au fost răniți de un școlar din clasa a VIII-a
Digi24
Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița: o profesoară și un elev au fost răniți de un școlar din clasa a VIII-a
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Gadget inedit la Lidl: Încălzitor de mâini și powerbank Crivit sub 50 lei
go4it.ro
Gadget inedit la Lidl: Încălzitor de mâini și powerbank Crivit sub 50 lei
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Revoltător! De ce plătesc românii tot mai mult pentru benzină și motorină
Gandul.ro
Revoltător! De ce plătesc românii tot mai mult pentru benzină și motorină
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor