Este alertă în România. Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția unui bărbat în vârstă de 33 de ani. Se pare că familia nu mai reușește să îl contacteze, așa că a dat alarma. Poliția Română este acum în alertă și a cerut ajutorul cetățenilor. Cei care îl văd sunt rugați să anunțe imediat autoritățile.
Recent, oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția numitului Sava Robert Vasilica, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Călărași. Se pare că în data de 21 septembrie bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent. Îngrijorați, apropiații au dat alarma, iar oamenii legii au demarat căutările.
Potrivit informațiilor oferite de către oamenii legii, semnalmentele lui Sava Robert Vasilica sunt: înălțime – 170 cm, greutate – 75 kg, păr negru, scurt, față ovală, ochi căprui. Nu se cunosc informații despre vestimentația bărbatului din momentul dispariție.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea lui Sava Robert Vasilica este rugată să apeleze Serviciul Unic 112, ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Cine îl vede pe Sava Robert Vasilica este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.