Alex Velea, detalii neştiute despre cearta cu Mario Fresh și Lino Golden: „Mă aprind extrem de repede, dar îmi trece la fel de repede”

• Vedete

În urmă cu câţiva ani, Alex Velea, Mario Fresh și Lino Golden erau de nedespărţit. Din cauza unor neînţelegeri aceştia au ajuns să se certe destul de tare, iar mentorul lor a decis să rupă legătura cu tinerii artişti. În cadrul unui interviu recent, partenerul Antoniei a dat detalii neştiute despre cearta pe care a avut-o cu foştii săi prieteni.

Conflictul lui Alex Velea cu Mario Fresh și Lino Golden i-a şocat pe fani la momentul respectiv. Deşi erau ca o familie, aceştia au rupt orice legătură şi colaborările cu care au avut un succes răsunător în trecut.

Invitat în cadrul unui interviu recent, iubitul Antoniei a mărturisit faptul că nu regretă că i-a ajutat pe cei doi.

„Mai bine că s-a întâmplat așa. Nu regret că i-am ajutat. Eu am încercat să mă abțin, să nu zic prea multe, să nu jignesc, pentru că lumea știe doar anumite aspecte. Puteam să plusez și să zic ajutorul din spatele ajutorului”, a declarat Alex Velea la Antena Stars.

„Mă aprind extrem de repede, dar îmi trece la fel de repede”

Se pare că singurul lucru care l-a făcut să vorbească public despre cele întâmplate au fost declaraţiile mincioase pe care aceştia le-au dat la momentul respectiv.

După ce Alex Velea a încetat colaborarea cu Mario Fresh și Lino Golden, iubitul Alexiei Eram a continuat cu muzica, în timp ce Lino a dispărut o perioadă din această industrie.

„Nu știu dacă i-aș mai ajuta pe ei, dar i-aș ajuta pe alții. Dezamăgirea mai mare este atunci când spun lucruri mincinoase. A fost pe față toată treaba, nu aveau cum să nu recunoască și când știe toată lumea ce s-a întâmplat. Eu sunt pașnic. Sunt, mai degrabă, ca un foc de paie, mă aprind extrem de repede, dar îmi trece la fel de repede”, a completat.

CITEŞTE ŞI: CARE ESTE, CU ADEVĂRAT, RELAȚIA DINTRE ALEX VELEA ȘI ZANNI. “AM ÎNCERCAT SĂ-I FIU ALĂTURI, DAR…” CE PLANURI ARE IUBITUL ANTONIEI CU CÂȘTIGĂTORUL DE LA SURVIVOR

Deşi spune că i-a iertat pe foştii săi prieteni, în acelaşi timp pentru Alex Velea nu mai există nicio cale de împăcare. Mai mult, cântăreţul a recunoscut că nu îi va ajuta dacă aceștia vor avea nevoie.

„Am spus lucruri pe care le-am regretat, cu toții am făcut asta, dar am știut să îmi cer scuze dacă am exagerat sau dacă am jignit pe cineva prin prisma nervilor. Eu i-am iertat de mult timp, dar nu mai există cale de împăcare. Nu mă interesează dacă le este bine sau rău și nu cred că le voi întinde vreo mână de ajutor la nevoie”, a mai spus solistul.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...