Alimentele la care a renunțat Crina Abrudan ca să își păstreze silueta. Cum se menține slabă la 47 de ani

Alimentele la care a renunțat Crina Abrudan ca să își păstreze silueta. Cum se menține slabă la 47 de ani

Crina Abrudan reușește să aibă o siluetă de invidiat la 47 de ani. Soția lui Gabi Popescu susține că are o genă bună, care o ajută în acest proces, dar face și câteva sacrificii. Crina a renunțat la zahăr și grăsimi și a inclus în regimul ei de viață antrenamentele scurte și intense.

Crina Abrudan nu a renunțat de tot la duciuri, dar le preferă pe cele vegane, iar asta pentru că au alte ingrediente. Cu trecerea timpului, fosta prezentatoare a înțeles că nu își poate face toate poftele și că uneori trebuie să își impună anumite restricții. Crina Abrudan a adoptat un alt stil de viață și nu are regrete.

„Toată lumea mă întreabă, de ani de zile, cum mă mențin, dar eu așa sunt de când mă știu. Am o genă bună, mi-am moștenit părinții. Nu pot să spun că fac eforturi considerabile, dar în ultimii ani am încercat să am un stil de viață sănătos. Pe vremuri nu mă preocupa treaba asta, fiind slabă de la natură, am considerat că pot să îmi fac toate poftele, că nu îmi va afecta silueta.
De la un timp, am început să renunț la zahăr și la grăsimi, bineînțeles, mai fac uneori excepții. M-am obișnuit să nu mănânc zahăr de câțiva ani, iar acum, când mănânc o prăjitură, mi se pare prea dulce și nu o pot mânca. M-am obișnuit cu dulciurile vegane, care nu au un gust chiar atât de dulce”, declara Crina Abrudan intr-un interviu.

Crina Abrudan a renunțat la produsele pe bază de zahăr și la prăjeli

Vedeta s-a îndepărtat încetul cu încetul de alimentele care îi făceau rău, iar asta la sfatul soțului ei. Crina Abrudan a înțeles, la un moment dat, că mânca prea multe produse bazate pe zahăr. Din alimentația ei a dispărut și tot ce era prăjit.

„Lista lucrurilor bune pe care le-am făcut pentru mine este destul de lungă și asta mă face să fiu mândră de mine. Printre ele se numără și faptul că mi-am făcut curat în farfurie și în frigider. Adică în alimentație. Cu toate că nu mi-am propus vreodată și nici nu m-aș fi crezut în stare. Eram gurmandă și mâncam orice, pentru că nu mă îngrășam și am avut analizele perfecte, cu toate lucrurile nesănătoase mâncate. Am renunțat în mare parte la zahăr și la prăjeli. Habar nu am ce m-a împins să fac asta. Probabil pentru prima dată în viață am zis să mai ascult și de alții și m-am gândit că poate totuși soțul meu are dreptate când îmi spune că mănânc prea mult zahăr”, povestea Crina Abrudan, pe Instagram.

Crina Abrudan a scos carnea din alimentație

Blonda mizează acum pe produsele vegane și se simte tot mai bine. Chiar și carnea a fost îndepărtată din meniu. Mersul la sală a devenit, de asemenea, parte din viața ei. Crina Abrudan urcă acum și pe podium, în prezentările lui Cătălin Botezatu, și uimește cu formele ei.

„Dulciurile au rămas în meniu, nu am renunțat la înghețată sau ciocolată, doar că nu le mai mănânc decât dacă sunt fără zahăr și grăsimi. Gustul este perfect! Acum nu mai pot mânca ceva prea dulce. Carnea a ieșit încet din alimentație și habar nu am de ce, ca nu a fost cu intenție. Înainte să plec în Peru a trebuit să țin dietă și mi-am dat seama atunci cât de corect mănânc, pentru că a trebuit să renunț doar la puțina carne pe care o mâncam rătăcită prin diverse mâncăruri. Acum, nu prea mai pot să mănânc carne. Nu pot să explic de ce.

Nu mi-am propus vreodată să fac mușchi la sală, fac sport de trei ani, pentru sănătate. Restul a venit la pachet acum, odată cu schimbarea alimentației”, a mai spus Crina.

Citește și: A fost marele secret, dar acum Crina Abrudan îl rupe! Ce se întâmplă în căsnicia cu Gabi Popescu? ”Prefera să plece puțin de acasă! S-a întâmplat să sparg și telefonul!” 

Citește și: MOTIVUL PENTRU CARE NU A APĂRUT CRINA ABRUDAN LA TV, DUPĂ CE A PLECAT DE LA ANTENA 1: „NU ESTE CA ȘI CUM MI-AȘ FI DORIT EU”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!