Amuly și Ian au avut lipici la domnișoare, Azteca a rămas cu ochii-n pahare! Trapperii au dat drumul la dezmăț! Sticlele s-au golit, tentațiile s-au înmulțit

În Herăstrău, cei mai admirați trapperi din noua generație nu au măsurat timpul în ore ci în pahare și numărul de persoane cu care au socializat pe parcursul serii. Amuly, Ian și Azteca au ieșit împreună să se distreze, iar gașca a avut parte de o noapte cu alcool din belșug, dansuri și companie feminină selectă. Totuși, norocul în dragoste nu s-a împărțit în mod egal. Dacă primii doi au avut cu cine să schimbe priviri și vorbe la ureche, Azteca a încheiat seara pe cont propriu. CANCAN.RO are imagini tari!

Localul din Herăstrău era arhiplin, muzica răsuna cât să nu mai auzi nici propriile gânduri, iar paharele treceau cu repeziciune dintr-o mână în alta. În mijlocul agitației și-a făcut apariția și Amuly, însă nu singur. Trapperul a venit însoțit de o tânără brunetă, iar din ce am putut observa, domnișoara nu este iubita sa oficială.

O domnișoară brunetă a stat lipită de Amuly toată seara

Cei doi au stat foarte aproape unul de celălalt, au schimbat câteva vorbe și s-au lăsat purtați de atmosfera serii. Nu știm ce explicații are artistul pregătite și nici în ce categorie intră această întâlnire, însă după aceste imagini, niște răspunsuri tot trebuie să dea.

Ian pare să fi uitat-o definitiv pe producătoarea de la Desafio

Nici Ian nu a venit la club ca să studieze decorul. După despărțirea de producătoarea de la Desafio, trapperul pare să fi trecut la capitolul următor. Artistul a fost surprins în compania unei tinere roșcate, care a stat mai toată seara în preajma lui.

Cei doi au discutat și au părut extrem de confortabili unul în compania celuilalt. Într-un local în care abia aveai loc să arunci un ac, tânăra și-a găsit, totuși, poziția ideală, chiar lângă artist. Dacă între ei există deja o poveste sau a fost doar o apropiere de-o noapte, rămâne de văzut. Cert este că viața de burlac a trapperului nu pare deloc pustie.

Roșcata se simte foarte bine în compania lui Ian

Azteca a rămas singur la finalul serii

Din gașcă nu putea lipsi Azteca, însă pentru el astrele nu s-au aliniat la fel de generos. În timp ce prietenii săi erau ocupați să socializeze cu domnișoarele din jur, trapperul a rămas mai degrabă concentrat pe distracție.

A dansat, a băut și s-a bucurat de atmosferă, dar finalul serii nu i-a adus nicio cucerire. Se mai întâmplă și la case mai mari. Nu poți să dai lovitură, după lovitură chiar în fiecare noapte.

CITEȘTE ȘI: Cu cine și-a petrecut Azteca după-amiaza în Pipera. După ce a fost în centrul atenției la Beach, Please!, trapperul a revenit în București

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prima echipă calificată în finala Asia Express „Drumul Mătăsii”. Gabi Toje, șocat: „A căzut cerul pe mine”
Click.ro
Prima echipă calificată în finala Asia Express „Drumul Mătăsii”. Gabi Toje, șocat: „A căzut cerul pe mine”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia