Fostul fotbalist Gabi Tamaș (42 de ani) a fost sancționat de Antena 1 după scandalul uriaș din ultimul episod Survivor România, unde și-a ieșit complet din fire în urma conflictului cu Patricia și Bianca Giurcanu.
Fostul fotbalist a avut o reacție nervoasă extremă în tabără, iar imaginile difuzate la TV l-au surprins în timp ce înjura, ridica tonul și arunca un scaun, spre șocul concurenților. După momentul tensionat, prezentatorul Adi Vasile a anunțat oficial pedeapsa primită de Tamaș.
„Din acest moment și până la finalul competiției, chiar dacă vei face parte din echipa câștigătoare, nu vei putea lua parte la nicio recompensă. Știu că ai avut o cădere nervoasă pe insulă. A existat un conflict cu Patricia”, a spus prezentatorul.
Decizia producției a venit după ce atmosfera din camp a degenerat complet, iar episodul a stârnit un val uriaș de reacții în online.

La scurt timp după difuzare, Gabi Tamaș a rupt tăcerea și a recunoscut că și-a pierdut controlul.
“Da, într-adevăr. Am avut o cădere nervoasă”, a declarat acesta.
Momentul în care fostul fotbalist aruncă scaunul și țipă în tabără a devenit rapid viral pe rețelele sociale, iar mulți telespectatori au spus că a fost una dintre cele mai tensionate scene din actualul sezon.
Scandalul nu s-a oprit însă aici. Înainte de difuzarea episodului, pagina Viperele Vesele a susținut că o parte dintre imaginile de la reward-ul organizat la Coco Bongo nu ar fi fost arătate integral la TV.
Potrivit informațiilor apărute online, Tamaș ar fi fost într-o stare avansată de ebrietate și ar fi refuzat să plece împreună cu echipa de producție, iar tensiunile ar fi escaladat puternic în acea seară.
Mai mult, în online au apărut și imagini în care Bianca Giurcanu încearcă să îl convingă pe fostul fotbalist să urce în autocar, în timp ce atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată.