O nouă alertă în România! O bacterie periculoasă a fost descoperită în apa din Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Analizele au confirmat prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa peste limitele admise, iar Ministerul a activat o celulă de criză şi a pus spitalele din mai multe județe în stare de alertă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, se deplasează la Iaşi, după ce probele de apă prelevate din Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” au indicat valori neconforme. Analizele au confirmat prezenţa bacteriei Pseudomonas aeruginosa peste limitele admise.
„Pentru coordonarea directă a intervenţiei la nivel local, mă deplasez în acest moment la Iaşi, unde gestionez situaţia împreună cu DSU, ISU şi Prefectul, în cadrul mecanismelor instituţionale de intervenţie”, a anunţat Alexandru Rogobete.
De asemenea, Alexandru Rogobete a anunţat, vineri seară – 12 decembrie, că au fost primite buletinele de analiză emise de DSP Iaşi, în urma prelevării probelor de apă din unitatea sanitară – Spitalul Clinic de Urgenţǎ pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Potrivit ministrului, rezultatele indică următoarele neconformităţi:
Examen chimic:
7 din cele 8 probe analizate au fost necorespunzătoare pentru parametrul clor rezidual liber, valorile înregistrate fiind sub limita minimă admisă.
Examen microbiologic
În urma rezultatului analizelor, Ministerului Sănătăţii a constituită o celulă de criză, în care au fost incluse: spitalele de urgenţă pentru copii din Bucureşti – „Grigore Alexandrescu” şi „Marie Curie”; Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava; precum şi alte unităţi sanitare.
Toate acestea au fost mobilizate în eventualitatea în care se va impune transferul unor pacienţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sf. Maria” Iaşi.
„Aceste unităţi se află în stand-by şi sunt coordonate direct de Ministerul Sănătăţii. Prioritatea este gestionarea situaţiei la nivel local, însă, dacă evoluţia nu poate fi controlată în condiţii de siguranţă maximă, sistemul este pregătit pentru intervenţie rapidă”, a mai precizat ministrul.
De asemenea, DSP Iaşi va face testarea microbiologică a pacienţilor şi a personalului medical, pentru a preveni orice risc epidemiologic sau microbiologic la nivelul spitalului şi pentru a asigura intervenţii rapide, în funcţie de rezultate.
Când vor avea românii din județul Prahova apă potabilă la robinete. Anunțul de ultimă oră al DSP