Bogdan de la Ploiești revine în atenția publicului cu o apariție fără precedent. Artistul a fost invitat în emisiunea „Furnicuțele”, prezentată de Denise Rifai, însă nu a venit singur, ci însoțit de Tiago și Franco, cei doi copii ai săi, Vanessa, femeia de care este îndrăgostit iremediabil, și părinții lui.
Bogdan de la Ploiești a spart gheața și le-a prezdentat telespectatorilor pe cei doi copii ai săi. Invitat în emisiunea moderată de Denise Rifai, artistul a făcut dezvăluiri neașteptate atât despre cariera sa, cât și despre relațiile amoroase care i-au marcat parcusul în ultimii ani. Momentul care a atras atenția cel mai mult a fost cel în care în platou și-au făcut apariția Tiago și Franco.

Vizibil emoționat, Bogdan de la Ploieștia mărturisit că familia ocupă un loc extrem de important în viața lui, chiar dacă, de-a lungul timpului, a preferat să își țină viața privată departe de lumina reflectoarelor.
Printre altele, artistul a vorbit despre relația specială cu cei doi copii ai săi, Franco și Tiago. Printre altele, el a povestit un moment sensibil în care a primit un mesaj de la unul dintre băieți, în timpul unui concert. ”Am plâns, pentru că îmi era prea dor de el”, a mărturisit Tiago.
BDLP: „Pe cine iubiți cel mai mult?”
Franco: „Pe tine, pentru că tu ești familia noastră. Când o să mă fac mare ca tati o să fiu întâi fotbalist și apoi o să mă fac cântăreț”
Tiago, mezinul familiei, a fost inspirat de spusele fratelui său și a mărturisit că: „Așa o să mă fac și eu”.
La un moment dat, la masa masa întrebărilor incomode a ajuns și Vanessa, iubita lui BDLP, care nu a scăpat de întrebările directe adresate de Denise Rifai. Ea a vorbit despre relația pe care o are cu BDLP și despre provocările care vin odată cu expunerea publică.
Denise Rifai: Vreau să ne spui cum e Bogdan când nu e Bogdan de la Ploiești
Vanessa: Este cel mai bun om. M-am îndrăgostit de sinceritatea lui, este cea mai mare calitate. Este foarte iubitor, deși are timpul ocupat. El încearcă să petreacă timp împreună cu mine și cu familia lui. El nu trăiește fără masaj, la mâini, picioare, cap.
BDLP: Să menționăm că asta se întâmplă după 4-5 zile de cântat zi de zi. Ajung și eu acasă și simt să fiu răsfățat și eu când ajung acasă. Dar și eu răsfăț de cel puțin două ori mai mult. Nu ai cum să primești ceva și să nu oferi în schimb din toată inima.