Berlin 2010: filmul românesc care a reaprins rana legionară și a stârnit un val de controverse

În februarie 2010, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, un film românesc a devenit subiect de protest oficial și controversă publică. „Portretul luptătorului la tinerețe”, inspirat din viața lui Ion Gavrilă Ogoranu, a scos la suprafață una dintre cele mai sensibile și nerezolvate tensiuni din societatea românească: raportarea la Mișcarea Legionară și la rezistența anticomunistă. Privind înapoi, la 16 ani distanță, scandalul de la Berlin pare mai mult decât o dispută culturală, a fost o radiografie a unei răni încă deschise.

Portretul luptătorului la tinerețe la Berlinală: de la selecție la protest

Filmul regizat de Constantin Popescu a fost selectat în secțiunea Forum a Berlinalei, o secțiune dedicată filmelor de autor, cu miză artistică și politică. Pelicula urmărește grupul de partizani din Munții Făgăraș condus de Ion Gavrilă Ogoranu, activ între 1948 și 1955.

La scurt timp după anunțarea proiecției, mai multe organizații au transmis o scrisoare oficială către conducerea festivalului. Printre semnatari s-au numărat Marco Katz, președintele Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România, și Alexandru Florian, director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.

Scrisoarea susținea că Ogoranu fusese membru al Mișcării Legionare, organizație fascistă, antisemită și rasistă, și că filmul ar contribui la „glorificarea” unui astfel de personaj. Se invoca inclusiv legislația românească privind interzicerea promovării cultului persoanelor sau organizațiilor cu caracter fascist.

Solicitarea era clară: încetarea proiecțiilor.

Refuzul Berlinalei: un semnal important

Conducerea festivalului nu a dat curs cererii iar proiecțiile nu au fost oprite. Decizia a fost, la momentul respectiv, un punct de cotitură în scandal. Deși filmul nici măcar nu era în competiția oficială, protestul fusese adresat inclusiv directorului festivalului, Dieter Kosslick, și juriului prezidat atunci de marele regizor german Werner Herzog.

Bernd Bruder, responsabil de selecția filmelor din Europa de Sud-Est în cadrul secțiunii Forum, a apărat public includerea filmului, considerând acuzațiile neîntemeiate. El a admis că anumite aspecte istorice pot fi discutabile pentru un istoric român, dar a subliniat că filmul trebuie evaluat în context artistic.

Faptul că organizatorii germani au refuzat să cedeze presiunii a fost interpretat de mulți ca un semn că dezbaterea putea fi purtată fără a recurge la cenzură. Paradoxal, într-un spațiu cultural occidental extrem de sensibil la temele fascismului și antisemitismului, filmul nu a fost considerat o apologie, ci o operă de ficțiune care poate genera dezbatere.

Unii au remarcat atunci că, poate, străinii au privit cazul cu mai multă detașare și mai multă încredere în discernământul publicului decât o făceam noi înșine.

„Nu este o hagiografie”

Constantin Popescu a reacționat ferm. A explicat că filmul nu este un documentar, ci o ficțiune inspirată din fapte reale și că nu își propune să transforme personajele în eroi fără pată.

„Nu este o hagiografie”, a spus regizorul, subliniind că prezentarea unor episoade istorice nu echivalează cu validarea ideologică a trecutului personajelor. El a remarcat și faptul că Ogoranu fusese prezentat anterior în producții precum „Memorialul durerii”, fără să provoace reacții similare.

Un detaliu important al scandalului a fost acela că unii dintre contestatari nu vizionaseră filmul, descriindu-l chiar drept „documentar”, deși era clar o producție de ficțiune. Această confuzie a alimentat percepția că protestul era mai degrabă o reacție la subiect decât la conținutul efectiv al peliculei.

Ogoranu: erou, extremist sau ambele?

Biografia lui Ion Gavrilă Ogoranu rămâne complicată. În tinerețe a fost membru al Frăției de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. Ulterior, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgăraș.

Chiar și istoricul Armand Goșu, cunoscut pentru opiniile sale pro-europene și democratice, atrăgea atenția încă din 2010 că rezistența anticomunistă nu poate fi redusă la o mișcare legionară, deși printre partizani au existat foști legionari. A trata tot fenomenul exclusiv prin prisma trecutului fascist înseamnă o simplificare.

Aici se află tensiunea care persistă și astăzi, pentru unii, trecutul legionar anulează orice altă dimensiune a biografiei. Pentru alții, lupta anticomunistă este un capitol distinct care merită analizat separat. Iar pentru alții, într-adevăr acești oameni sunt eroi.

O dispută care a traversat timpul

Privind retrospectiv, scandalul de la Berlin, mai mult decât o controversă culturală a fost expresia unui conflict identitar pe care România nu l-a închis niciodată.

În 2027 se împlinesc 100 de ani de la înființarea Legiunii Arhanghelului Mihail. Aproape un secol mai târziu, societatea românească pare prinsă în aceeași dezbatere: cine sunt eroii, cine sunt călăii, unde se termină memoria și unde începe ideologia? Uneori, disputa este legitimă și necesară. Alteori, pare întreținută artificial, reaprinsă în funcție de contextul politic.

Recent, România a trecut printr-un nou moment tensionat. Alegeri anulate, iar un politician ale cărui poziționări și simboluri au fost interpretate de unii drept apropiate de imaginarul legionar a fost împiedicat să mai candideze.

Fără a forța paralele directe, episodul arată cât de sensibil rămâne acest subiect. Fantomele trecutului continuă să fie invocate, iar termenul „legionar” funcționează și astăzi ca etichetă explozivă.

La 16 ani de la scandalul de la Berlin și la aproape 100 de ani de la apariția legionarismului, România încă pare blocată într-o confruntare cu propriul trecut.

Poate că adevărata maturitate nu constă în a evita subiectele incomode sau în a le transforma automat în tabu, ci în a le discuta deschis, fără patimă și fără reflexe de cenzură. Până atunci, fiecare film, fiecare campanie electorală și fiecare aniversare rotundă vor continua să reactiveze aceeași rană.

CITEȘTE ȘI: Ciobaniada din „Miorița” modernă în 2015. Baciul era să rămână fără câini iar Parlamentul a chemat jandarmii

 Singurătatea de cursă lungă a copiilor sacrificați ai României