Bianca Drăgușanu a semnat un contract cu un post de televiziune: “Facem o telenovelă despre viața reală a mea. O să vă povestesc detalii picante” | FOTO

Publicat: 15/11/2020 | 22:23

Bianca Drăgușanu a semnat un contract cu un post de televiziune din România, potrivit declarațiilor făcute astăzi! Creatoarea de modă a dezvăluit că, în cadrul emisiunii care va rula în curând la TV, va face dezvăluiri picante din viața privată. Noul proiect din lumina reflectoarelor vine la mai bine de doi ani după ce și-a încheiat colaborarea cu șefii de la Kanal D, unde a moderat emisiunea “Te vreau lângă mine”.

Bianca Drăgușanu va avea propriul reality show?!

Fosta prezentatoare de la Kanal D a anunțat azi pe Instagram Stories că urmează să apară într-o anumită emisiune, unde va face dezvăluiri de senzație despre viața privată. Mai mult, ea a subliniat că va veni și cu dovezi. Deocamdată, Bianca Drăgușanu nu a precizat pe ce program va rula show-ul, însă, unii dintre fanii săi se gândesc că va vorbi și spre episodul traumatizant petrecut luna trecută. Vedeta a fost surprinsă în exclusivitate de paparazzii CANCAN.RO la scurt timp după ce Alex Bodi a snopit-o; când au ajuns la vila afaceristului, ea a avut nevoie de ajutor ca să poată să pășească.

“În curând, o să ne vedem live, aproape în fiecare zi la un anumit post de televiziune, unde eu o să vă povestesc detalii picante din viața mea personală. O să fac unele dezvăluiri, exact așa cum v-am spus și zilele trecute, în care o să vin cu dovezi și o să distrug codița multor «ciupercuțe» apărute după ploaie. Să vedeți când o să înceapă telenovela pe TV! Dar, nu vă dau mai multe detalii, că știu că o să fiți cu ochii pe mine în fiecare seară. Mă rog, dimineața, când se difuzează emisiunea. O să fiți cu ochii pe mine! Și pe telenovela vieții mele, pentru că Bianca are telenovelă în viața ei. E un fel de «Game of Thrones», dar regina nu moare niciodată! (…). «Game of Thrones», cu mama dragonilor care nu moare (…). Aici, câștigă, pentru că e corectă, e asumată. (…). Da, facem o telenovelă despre viața reală a mea”, a declarat fosta soție a lui Alex Bodi într-un filmuleț urcat pe Instagram Stories.

Bianca Drăgușanu, invitată mâine în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir

Într-un alt mesaj video transmis în această seară, înainte să se întoarcă acasă, unde e așteptată de fiica și mama sa, fosta soție a lui Victor Slav a mai anunțat: “Mâine mă duc la Teo și marți, fly away (n.r.: am un zbor)”. În timpul declarațiilor, creatoarea de modă nu a dezvăluit ce destinație a ales după ce va părăsi din nou România.

Bianca Drăgușanu a anunțat că va apărea în grila unui post de televiziune, dând de înțelesc că a semnat deja un contract: “Facem o telenovelă despre viața reală a mea. O să vă povestesc detalii picante” © Facebook / CANCAN.RO / Instagram Stories

Descoperă și: Daria Radionova mai are două motive “cu greutate” pentru care nu pleacă din România, după ce iubitul ei, Alex Bodi, a fost arestat preventiv

Vă reamintim că tot luna trecută, la câteva zile de la bătaia încasată, Bianca Drăgușanu a fost invitata lui Cătălin Măruță; ea a mers împreună cu fostul partener, însă, atunci când au fost rugați să comenteze imaginile din ziua în care a fost traumatizată, vedeta a răbufnit.

Nu rata: Bianca Drăgușanu, pe un site de escorte din Olanda. Câți euro “cerea” blondina pe oră

Bianca Drăgușanu a trecut prin două divorțuri

Bianca Drăguşanu s-a născut pe 6 martie 1982 în Hunedoara. Ea şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie 2013, la Starea Civilă a Sectorului 3 din Bucureşti. Nunta au făcut-o pe 29 septembrie 2013, iar naşi au fost Nicoleta Luciu şi soţul ei, Zsolt Csergo. La câteva luni după ce au devenit soţ şi soţie, în 2014, au divorţat.

Ulterior, Bianca Drăgușanu și Victor Slav şi-au reluat relaţia în secret, după care blonda a făcut totul public. Vedeta i-a dăruit o fiică prezentatorului TV. Sofia Natalia a venit pe lume pe 26 septembrie 2016. Bianca Drăgușanu are un atelier de croitorie, de unde ies adevărate capodopere vestimentare. La sfârșitul lunii iulie 2018, vedeta și-a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Kanal D, unde a moderat emisiunea “Te vreau lângă mine”. La acel moment, ea a fost înlocuită cu Andreea Mantea.

Citește și: Victor Slav a dezvăluit cum erau partidele de amor cu Bianca Drăgușanu: “Ca să facem sex, trebuia să…”

Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a căsătorit civil cu Alex Bodi pe 1 august 2019, iar ceremonia a fost organizată în mare secret – părinții vedetei nu știau nimic despre planurile sale. Bianca Drăgușanu a divorțat de afaceristul extravagant din Mediaș la notar pe 10 martie 2020. Ulterior, ei s-au împăcat, deși milionarul s-a afișat o vreme cu Daria Radionova. Luna trecută, cei doi foști soți au fost protagoniștii unui episod traumatizant suprins de paparazii CANCAN.ROimaginile au scandalizat pe toată lumea, iar ei au fost puși la zid. Deși au încercat să își mai acorde o șansă, la începutul acestei luni, Bianca Drăgușanu a anunțat indirect despărțirea definitivă de partenerul bătăuș.