Bucurie mare la Mireasa! Concurentul din sezonul 6 al emisiunii de la Antena 1 a devenit tătic pentru a doua oară

Bucurie mare în familia unui fost concurent „Mireasă pentru fiul meu”. Radu Gorgan, concurent în sezonul 6 al emisiunii, a devenit tătic pentru a doua oară. Partenera lui a adus pe lumea o fetiță perfect sănătoasă. Radu Gorgan a făcut primele declarații după nașterea fiicei sale și a dezvăluit numele pe care l-a ales pentru micuță. Cum s-a schimbat viața acestuia după participarea la emisiunea de la Antena 1?

Radu Gorgan a devenit cunoscut publicului larg după participarea la MPFM. Acesta a pășit în show-ul matrimonial convins că își va găsi aleasa, doar că ea s-a arătat ceva mai târziu. La scurt timp după ce a părăsit emisiunea, în viața lui a apărut Alexandra, alături de care și-a întemeiat o familie frumoasă, care s-a mărit recent.

Radu Gorgan, tătic pentru a doua oară

Radu Gorgan și Alexandra au făcut nunta în anul 2020, iar de atunci formează o familie fericită. Cei doi au doi copii, pe Eric, în vârstă de 14 ani – fiul Alexandrei dintr-o relație anterioară, și pe Raul, în vârstă de 5 ani. Ei bine, acum acestora li s-a alăturat un nou membru.

În urmă cu doar câteva zile, Radu Gorgan a devenit tătic pentru a doua oară. Partenera sa a adus pe lume o fetiță, care a primit nota zece din partea medicilor. Micuța poartă numele Celine și se bucură acum de toată atenția părinților.

„Familia mea este formată din soția mea, Alexandra, băiatul cel mare, Eric, de 14 ani, Raul, mezinul, care urmează să împlinească 5 ani pe 11 noiembrie, iar în urmă cu doar câteva zile s-a născut și fetița noastră, Celine. Ea a venit pe lume pe 29 septembrie. Suntem o familie numeroasă.

Nu a trecut foarte mult timp de la nașterea lui Raul și, să zic așa, avem experiență. Doar că acum o luăm de la capăt cu scutece, nopți lungi și toate cele, dar este un sentiment foarte frumos. Prin copiii noștri trăim și ei ne fac viața mai frumoasă. Nici nu observăm cât de repede trece timpul și cum cresc sub ochii noștri”, a declarat fostul concurent MPFM, potrivit spynews.ro.

Radu Gorgan, tătic pentru a doua oară /Foto: Instagram

Radu Gorgan și-a deschis propria afacere

Dacă în plan sentimental lucrurile merg foarte bine pentru fostul concurent MPFM, situația este aceeași și în planul profesional. De când a participat la show-ul matrimonial, viața lui Radu s-a schimbat destul de mult. Acum are propria afacere și se bucură de succes.

Mai exact, după ce a lucrat mai mulți ani ca frizer, acum Radu Gorgan și-a deschis propriul barbershop. Afacerea merge foarte bine, iar partenera îi este alături și în acest capitol. Ea este cosmetician specializat în gene și sprâncene și lucrează alături de soțul său.

„Din luna mai a acestui an am propriul meu barbershop, unde lucrez pentru mine și am mai mult timp pentru familia mea, mult mai mult decât înainte, atunci când eram angajat. Soția mea este cosmetician specializat pe gene și sprâncene și lucrează împreună cu mine la salonul nostru”, a mai declarat Radu Gorgan.

Simona Gherghe a luat măsuri fără precedent la Mireasa: ”Ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum!”

Motivul REAL pentru care Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars. A spus adevărul, la 10 luni de la retragerea sa din televiziune: ”Mi s-a părut dureros!”

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!