Ronald Gavril, campion mondial la box și iubitul Anamariei Prodan, nu stă locului nici măcar în vacanță! În timp ce alții se tolănesc la soare și se răsfață cu cocktailuri, el trage tare în sala de sport. L-am surprins cu ganterele în mână și ne-a mărturisit că, pentru un luptător ca el, relaxarea arată cu totul altfel. Ne-a vorbit despre regimul strict pe care îl urmează împreună cu partenera sa, despre greutățile vieții și despre cum s-au transformat, împreună, într-o echipă.
Chiar și în vacanță, Ronald Gavril și Anamaria Prodan nu renunță la disciplină. Campionul la box ne-a oferit un interviu în care vorbește despre antrenamente, dietă, greutăți, ambiții, dar și relație!
CANCAN.RO: Ronald, ești în vacanță, dar în loc să te relaxezi, te-am găsit în sala de sport. Faci mișcare zilnic, chiar și în timpul liber?
Ronald Gavril: Îmbinăm plăcutul cu utilul. Trebuie să fiu tot timpul pregătit. Așa că am ales, după un drum de patru ore până în Obzor, să mă antrenez.
Am condus și acum uite, m-ai găsit aici, îmi fac antrenamentul. Nu există scuze sau dacă zbori 12 ore… dar în general sunt foarte disciplinat, îmi păstrez antrenamentul. Că nu știi niciodată cum sună telefonul și atunci trebuie să fiu pregătit pentru orice oportunitate.

CANCAN.RO: Faci antrenament, mișcare, în fiecare zi?
Ronald Gavril: Da. Duminică e liber. Dar asta fac de când sunt mic.
CANCAN.RO: Te lași vreodată tentat de bunătățile din farfurie?? Sau urmezi o dietă atentă?
Ronald Gavril: Mănănc foarte curat, să spunem. Legume, carne de vită, pește, fructe. Și apoi somn, si apoi de la capăt. Cam așa este vacanța. Și în general cam astea au fost vacanțele mele.
CANCAN.RO: Ești disciplinat și în vacanță …
Ronald Gavril: Sigur că da. Altfel nu există în sport. Pentru că în ring, acolo, nu te mai ajută nimeni și ești doar tu singur. Și dacă nu te-ai pregătit, riști să rămâi accidentat pe viață, unii chiar mor. Așa că nu-mi permit să pățesc ceva. Este un sport foarte dur și trebuie foarte multă disciplină și muncă.
CANCAN.RO: Anamaria urmeaza si ea dieta ta?
Ronald Gavril: Da! Avem ore, avem nutriționist pe care l-am avut eu în America ani de zile. Am învățat foarte bine programul și da, văd că și Ana se ține de el foarte bine.
CANCAN.RO: Care e dieta exactă, planul de alimentație?
Ronald Gavril: Dimineața bem apă, cafea, și abia în jurul orei 13.00 mâncăm prima masă. Și cât mai curat, cât mai neprocesat. Mâncăm două mese, ultima masă e pe la 18.00 -19.00. Apă foarte multă, fără sucuri, evident, sport… și cam asta e.
CANCAN.RO: Să spunem că Anamaria a ”învătat” această disciplină în ceea ce privește alimentația și sportul. Tu ce ai învățat de la ea?
Ronald Gavril: Am învățat ambiția ei pe care o duce la extrem.
Sunt și eu foarte ambițios, dar uneori să zic… mai rămân gânditor, însă ea m-a învățat să fii foarte perseverant în orice fac.
Ne completăm foarte mult. Venim din zona asta de sport, ea are mentalitate de campioană și învăț foarte multe. Si eu de la ea, și ea de la min,e că și eu sunt la fel. Gândește-te că am plecat în lume… unde nu mi-a dat nimeni nicio șansă. Într-o lume foarte grea, și cu o mentalitate foarte puternică am reușit. Și cred că totul e venit de la Dumnezeu să facem așa o echipă de succes.
CANCAN.RO: Ai avut și tu greutăți în viață? Ea a avut câteva…
Ronald Gavril: Cu toții avem. Cu toții avem greutăți și la orice nivel, și la toate categoriile sunt greutăți. Însă ambiția este. E vorba de ambiție, să te ridici și să mergi mai departe, despre asta e vorba. Să fii ambitios, să fii drept, să fii corect, să fii cinstit și să mergem înainte. Toți am avut greutăți, dar trebuie depășite, pentru că oricând, la orice pas, se poate întâmpla orice. Și atunci, cu mentalitatea de campion treci peste orice.
CANCAN.RO: Împreună sunteți și mai puternici…
Ronald Gavril: Clar. Unde-s doi, puterea crește, e foarte simplă ecuația (râde – n.r.).
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.