Cu doar câteva zile înainte de startul sezonului 10 al emisiunii Insula iubirii, Antena 1 lansează „Insula iubirii – Reuniuni”, format care îi aduce în prim-plan pe cele mai controversate cupluri și ispite, pentru a vorbi despre cum li s-a schimbat viața după întoarcerea din Thailanda.
Cei mai controversați și rebeli participanți de la Insula iubirii se reunesc în cel mai nou proiect Antena 1. „Insula iubirii – Reuniuni” reprezintă un format unic, o serie de ediții speciale în care foști concurenți și ispite revin pe platourile de filmare pentru a da ochii unii cu ceilalți în cadrul unor ceremonii speciale ale focului.
Pe lângă confesiunile foștilor concurenți, producătorii vor readuce în atenția telespectatorilor unele dintre cele mai virale momente din sezoanele anterioare. Prima ediție a emisiunii „Insula iubirii – Reuniuni” va avea premiera joi, 23 iulie, începând cu ora 21:00, show-ul urmând să fie difuzat în fiecare joi și vineri pe Antena 1 și AntenaPlay.
„Știu că toată lumea așteaptă cu emoție sezonul cu numărul 10, însă înainte de marea premieră le aducem o surpriză la care probabil nici nu s-ar fi gândit! Într-un cadru special creat, care le va aminti de bonfire-ul din Thailanda, cuplurile care au scris povești de neuitat se vor întoarce pentru a-și deschide sufletul și pentru a ne spune cum arată viața lor în prezent.
Cine a rămas împreună, cine are o nouă relație sau cine a decis că are nevoie de o perioadă de singurătate pentru a se regăsi? Vom afla direct de la ei! În plus, vom avea ocazia să revedem imagini virale, imagini iubite de toată lumea și să vedem ce-și mai amintesc din acel moment al vieții lor. Ne vedem din 23 iulie 2026, la «Insula Iubirii – Reuniuni»”, a spus Radu Vâlcan, înainte de startul difuzării.
Premiera sezonului cu numărul 10 al emisiunii Insula iubirii va avea loc vineri, 4 septembrie. Cinci cupluri au acceptat provocarea celor 21 de zile din Thailanda, unde cel mai dur test al fidelității le va testa relația, dar și propriile limite.
„Din septembrie… începe Mondialul show-urilor! Cele mai așteptate sezoane, cele mai spectaculoase aventuri și cele mai mari emoții vin la Antena! Mult așteptatul sezon 10 Insula Iubirii captivează, Asia Express pregătește o aventură cât China, Chefi la cuțite aduce cei mai iubiți Chefi, Destine cu parfum de lavandă și Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN surprind cu cele mai emoționante sezoane, iar meciurile României lui Hagi sunt gata să țină telespectatorii în fața televizoarelor”, au transmis reprezentanții postului.
Noi imagini de la Insula Iubirii – Reuniuni. Ex-concurenta care a venit total schimbată