Când statul francez a plătit ca să intre în România. Scandalul Imprimeriei Naționale, un contract ratat și o mită care a traversat granițele

La începutul anilor 2000, România a fost scena unui scandal de corupție cu ramificații internaționale, în care a fost implicată însăși Imprimeria Națională a Franței. O anchetă deschisă la Paris a scos la iveală existența unor comisioane ilegale de sute de mii de euro, plătite prin intermediari pentru obținerea unui contract public major cu statul român. Printre cei audiați de justiția franceză s-a aflat și Mihnea Berindei, figură cunoscută a exilului românesc și unul dintre fondatorii Grupul pentru Dialog Social.

Un contract strategic, într-un moment sensibil

Povestea începea într-un moment-cheie pentru România. La începutul anilor 2000, autoritățile române căutau soluții tehnice pentru modernizarea administrației fiscale, într-un context în care digitalizarea procedurilor de declarare și plată a taxelor devenise o condiție implicită pentru apropierea de Uniunea Europeană. Ministerul Finanțelor Publice explora variante externe, iar modelul francez părea o soluție gata făcută.

În Franța, sistemul informatic vizat era deținut de Imprimeria Națională, instituție istorică, transformată după 1994 într-o societate comercială aflată integral în proprietatea statului. Din motive tehnice și juridice, contractul nu putea fi semnat direct între guverne, astfel că partea română desemna Imprimeria Națională din România drept beneficiar și interfață.

Contractul, evaluat la peste 20 de milioane de euro, viza producerea și gestionarea unor documente fiscale și a unui sistem informatic complex. Pe hârtie, era o afacere strategică. În culise, avea să se dovedească o operațiune mult mai tulbure.

Banii care nu trebuiau să existe

Ani mai târziu, presa franceză avea să dezvăluie ceea ce nu apărea în documentele oficiale. Potrivit informațiilor publicate de Le Parisien, peste 300.000 de euro ar fi fost deturnați sub forma unor „comisioane ilegale”, plătite pentru facilitarea semnării contractului cu partea română.

Anchetatorii francezi au stabilit că banii ar fi circulat prin intermediul unei societăți elvețiene și ar fi fost împărțiți între trei intermediari. Nu numele acestora a devenit esențial în anchetă, ci mecanismul: o instituție a statului francez ar fi acceptat să joace după regulile pieței gri a contractelor internaționale, folosind intermediari pentru a-și asigura accesul într-o țară aflată în tranziție.

Pentru justiția franceză, cazul nu mai era o simplă afacere ratată, ci un posibil exemplu de corupere a unor funcționari publici străini, abuz de bunuri sociale și disimulare a plăților.

Percheziții, audieri și un stat pus în dificultate

Ancheta a fost declanșată oficial la Paris la începutul anului, iar primele măsuri au fost spectaculoase. Sediul Imprimeriei Naționale Franceze a fost percheziționat, la fel ca birourile conducerii și ale serviciilor de export. Documente au fost ridicate, iar anchetatorii Diviziei Naționale pentru Investigații Financiare au extins cercetările asupra persoanelor considerate intermediari.

Printre cei audiați s-a numărat și Mihnea Berindei, cercetător stabilit la Paris înainte de 1989, cunoscut pentru rolul său în societatea civilă românească postcomunistă. Ancheta nu a vizat statutul său public sau activitatea civică, ci exclusiv rolul său de intermediar într-o afacere comercială aflată sub suspiciune penală.

Informațiile apărute în presa franceză au fost confirmate parțial și de Agence France-Presse, care a relatat că justiția era interesată în special de contractele încheiate între 2001 și 2004 pentru tratarea digitală a procedurilor fiscale din România.

Un contract semnat, dar niciodată finalizat

La București, reacțiile au fost defensive. Imprimeria Națională din România a confirmat existența contractului, semnat în 2004, dar a subliniat că acesta nu a fost dus la îndeplinire. Termenele de finalizare au fost prelungite succesiv, până când, în 2006 și 2007, instituția română a executat scrisori de garanție bancară în valoare de două milioane de euro.

Oficialii români au insistat că rolul Imprimeriei a fost mai degrabă unul de comunicare între Ministerul Finanțelor și partea franceză și că proiectul a eșuat din motive tehnice. Totuși, eșecul nu a anulat suspiciunea: de ce ar fi fost plătite comisioane consistente pentru un contract care nu a produs nimic concret?

Un scandal mai mare decât România

Cazul românesc nu a fost singular. Ancheta de la Paris a scos la iveală contracte similare în Senegal, Siria și Georgia, toate având ca obiect tipărirea de documente securizate, în special pașapoarte. Valoarea acestor contracte varia, dar mecanismul părea identic: piețe externe, intermediari locali, comisioane opace.

Pentru sindicatele Imprimeriei Naționale Franceze, scandalul a fost prezentat drept o exagerare mediatică. Pentru justiție, însă, el a ridicat o problemă mult mai gravă: aceea a modului în care o companie de stat, aflată în dificultate financiară, a ales să concureze pe piața internațională.

Privit retrospectiv, cazul Imprimeriei Naționale Franceze  vorbește despre anii de început ai capitalismului românesc, despre instituții fragile, despre contracte strategice negociate într-o zonă gri și despre tentația marilor actori occidentali de a juca după regulile locale, nu după propriile principii declarate.

Pentru România, a fost încă un episod dintr-o tranziție plină de promisiuni și eșecuri. Pentru Franța, a fost un moment  în care o instituție simbolică a statului a ajuns în fața anchetatorilor. Iar pentru opinia publică, un reminder incomod: corupția nu este niciodată un drum cu sens unic.

CITEȘTE ȘI:  Țara fără tabere. Cum a fost distrusă una dintre cele mai simple bucurii ale copilăriei

Dezastru la Bac. Anii 2013–2014, când școala românească s-a privit în oglindă și n-a mai recunoscut nimic