Carmen Tănase, dezvăluiri neștiute. Care este singurul aliment pe care actrița îl consumă în fiecare zi

Carmen Tănase este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România și totodată una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbiz. Despre cariera ei se cunosc o mulțime de detalii, însă puțini sunt cei care știu faptul că actrița a ținut dietă toată viața, iar de ceva vreme mănâncă un singur aliment pe zi.

Carmen Tănase a ținut dietă toată viața din cauza kilogramelor în plus. Actrița a vorbit pe larg despre acest subiect și a recunoscut că în ciuda tuturor încercărilor de a avea o siluetă de invidiat, nu a reușit. Totuși, există doar un singur aliment pe care îl consumă zilnic și despre care apropiații ei s-au săturat să audă, spune ea.

„În ultima vreme, cine mă aude s-a săturat, că mănânc doar mozarella cu roșii. Pentru că se mănâncă foarte repede, nu am timp să stau la masă să mănânc. Când mă duc la un restaurant este altceva, dar acasă mănânc mai mult cu capul în frigider. Nu pierd timpul acasă să mănânc. Nu mă așez la masă, consider altceva mult mai important.

Tot timpul am ținut. Am ținut toate dietele posibile. Nu cred că există dietă să nu o fi ținut-o. „Aiurea în tramvai”. Degeaba. Am ținut și unele care au funcționat, dar după ce s-a terminat dieta, s-au pus la loc kilogramele. E stres mult. Din cauza aceasta. Dacă aș scăpa de stres… Dar cum? Nu prea ai cum să scapi!”, a mărturisit Carmen Tănase pentru Viva.ro.

CITEȘTE ȘI: CARMEN TĂNASE, ENTUZIASMATĂ DE TURNURA VIEȚII LA 62 DE ANI: “POLIȚIA MĂ RECUNOAȘTE CA…”

Carmen Tănase consumă mozzarella cu roșii în fiecare zi (Foto: Facebook)

VEZI ȘI: S-A AFLAT! CE VICIU NOCIV ARE CARMEN TĂNASE

Carmen Tănase: „O luasem tare cu gătitul”

Carmen Tănase a mai mărturisit că de ceva timp nu se mai ocupă de gătit. Chiar dacă înainte își dedica mare parte din timp bucătăriei, acum actrița susține că puținul timp pe care îl petrece acasă, își dorește să învețe sau să stea pur și simplu fără să facă nimic.

„Gătesc. Și făceam lucrul acesta, mai ales de când m-am mutat la țară o luasem tare cu gătitul, toată ziua bună ziua, care cum venea, ce își dorea, dar acum nu mai am cum. Nu mai am timp. Deloc. Puținul timp cât stau acasă am de învățat sau, pur și simplu, vreau să stau”, a mai adăugat actrița pentru sursa citată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!