Acasă » Știri » Caz dramatic în Anglia. Un tată de 61 de ani a murit în timp ce își îngropa fiul, care suferea după moartea gemenilor săi

Caz dramatic în Anglia. Un tată de 61 de ani a murit în timp ce își îngropa fiul, care suferea după moartea gemenilor săi

De: Irina Rasoveanu 10/09/2025 | 12:24
Caz dramatic în Anglia. Un tată de 61 de ani a murit în timp ce își îngropa fiul, care suferea după moartea gemenilor săi
Caz tulburător în Anglia/ Sursa foto: Daily Mail

Caz tulburător în Anglia! Un bărbat de 61 de ani s-a stins din viață chiar la înmormântarea fiului său. Acesta nu a rezistat să îl vadă în sicriu și s-a prăbușit la pământ. Familia a avut parte de tragedie după tragedie. La rândul său, tânărul decedat suferea după moartea gemenilor.

O familie din North Yorkshire, Anglia, a fost greu încercată. În urmă cu 10 ani, David, un bărbat de 41 de ani a trecut printr-o adevărată dramă. Gemenii lui s-au născut morți. Acesta nu a reușit să treacă peste tragedie, găsindu-și refugiul în substanțele interzise. Timp de un deceniu s-a luptat cu dependența, iar apropiații spuneau că nu mai consuma. Totuși, el a fost găsit fără suflare, iar rudele nu înțeleg ce i-a provocat decesul.

Tatăl lui David s-a stins din viață la înmormântarea fiului său

Familia greu încercată s-a reunit pentru a-l conduce pe David pe ultimul drum, însă au avut parte de o nouă tragedie chiar în timpul înmormântării. Norman, tatăl bărbatului decedat, în vârstă de 61 de ani, nu a rezistat să își vadă fiul în sicriu și s-a prăbușit la pământ.

Oamenii prezenți au chemat imediat ambulanța. Chantelle, sora lui David, l-a însoțit pe bărbat la spital, în timp ce restul familiei a continuat funeraliile. Tânăra a trăit un adevărat șoc atunci când a aflat că tatăl ei s-a prăbușit în fața capelei.

În cele din urmă însă, și bărbatul de 61 de ani a murit, pe patul de spital. Apropiații cred că bărbatul a fost doborât de durere atunci când și-a văzut fiul în sicriu. Chantelle a oferit câteva declarații despre tragediile prin care a trecut familia sa.

„A fost atât de traumatizant, încât nu te-ai gândi vreodată că s-ar putea întâmpla așa ceva, nu ai putea să scrii.(…) Când am intrat în capelă și ne-am așezat, m-am uitat în jur și am întrebat «Unde este tatăl meu?»(…) Cred că a murit de inimă frântă. Cred că a fi fost prea mult să văd toată familia împreună așa. A fost tatăl meu și l-am idolatrizat. Ne este foarte dor de el”, a spus Chantelle, sora lui David, conform Daily Mail.

Citește și: Accident grav în Popești. Un bărbat a murit și șapte persoane au ajuns la spital în stare gravă

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×