Ce joburi sunt protejate în fața crizei globale. Domeniile din România care rezistă

Ce joburi sunt protejate în fața crizei globale. Domeniile din România care rezistă
Domenii mai puțin afectate de criză/Sursa foto: Shutterstock

Războiul care are loc în această perioadă între Iran, Israel și SUA afectează întreg globul pe toate planurile. Nici România nu a scăpat de efectele negative. Potrivit Bancii Mondiale, lumea se îndreaptă spre o criză uriașă a locurilor de muncă. Cu toate acestea, în țara noastră există câteva domenii care rezistă inclusiv acestei situații.

Tensiunile care au loc în Orientul Mijlociu afectează toate domeniile. Scumpirile deja s-au înregistrat, atât la carburanți, cât și pe piața imobiliară, dar și dacă ne referim la vacanțe. Totuși, nu doar aceste aspecte au de suferit. Banca Mondială a explicat că în următorii ani, ne vom confrunta cu o criză majoră, iar asta se va vedea inclusiv la locurile de muncă. Asta presupune că se vor efectua concedieri în masă, ba mai mult, nu vor mai exista multe domenii importante. În România, există câteva care vor face față pericolului.

Domeniile din România care rezistă

Prețurile au crescut semnificativ în ultima lună nu doar în țara noastră. Buzunarele au fost afectate în magazine, la carburanți și multe altele. Conflictul din Orient va scădea enorm de mult economia țării și asta pentru că ne vom confrunta cu o criză majoră, conform Președintelui Băncii Mondiale, Ajay Banga. Acesta spune că în următorii 10-15 ani vom avea parte de un deficit major, adică în jur de 800 de milioane de oameni ar putea rămâne fără oportunități de angajare. Asta presupune concedieri și închiderea mai multor job-uri.

Cu toate acestea, există câteva domenii care nu vor fi în acest pericol. Investițiile în infrastructură sunt esențiale, așadar nu ar putea cădea în urma unei crize. Agricultura și fermierii nu vor avea de pierdut și asta pentru că este o meserie de bază, mai ales în țara noastră. Sistemul de sănătate este unul dintre domeniile care, cu siguranță, nu ar putea fi afectat. Nevoia de medici, asistente și dotările din spitale sunt necesare indiferent de economia unei țări. Turismul, care, deși este afectat în acest moment pentru că prețurile biletelor de avion au crescut destul de mult în ultimul timp, va rezista în continuare. Acest lucru se va întâmpla pentru că turismul intern și regional va fi în creștere, mai ales în zonele montane și rurale. Ultimul domeniu care va face față unei posibile crize este industria prelucrătoare.

VEZI ȘI: Câți bani face un patron de benzinărie acum, în plină criză: ”Apropiații nu mă cred”

Criză neașteptată în turism înainte de Paște. Pensiunile din Brașov nu reușesc să atragă clienți

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Click.ro
Constantin Enceanu, despre amenzile de până la 100.000 de lei pentru țuica făcută acasă: „Eu nu fac să vând”. Rețeta din bătrâni a artistului
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli