Ce petrecere au dat doi români pentru cioara de companie. Cronco a împlinit 2 ani

Publicat: 24/05/2021 | 14:19

Aniversare inedită. O familie din Târgu Jiu a organizat o petrecere pentru cioara de companie pe care o are, Cronco. Momentul culminant al petrecerii a fost când înaripata a spus „Să mă bată mama”, expresie pe care o repetă frecvent.

În weekend, Cronco a împlinit doi ani și a avut invitați. „Părinții” adoptivi, Simona și Miti, i-au organizat o petrecere adevărată, la care au participat mai mulți copii. Prietenii lui Cronco i-au adus cadouri și i-au cântat “La mulți ani”.

Soţii din Târgu-Jiu, județul Gorj, cresc o cioară, pe care au găsit-o în parc și cu care nu se feresc să meargă la plimbare, în oraș. Cronco este membrul familiei Modoran de opt luni și are propria cameră în casă. Simona și Miti Modoran spun că, nu își pot închipui viața fără Cronco. (CITEȘTE ȘI: UN CUPLU DIN TÂRGU JIU ARE DREPT ANIMAL DE COMPANIE… O CIOARĂ. CRONCO ARE CAMERA EI ȘI ESTE NEDESPĂRȚITĂ DE STĂPÂNI)

Cum a ajuns Cronco la familia din Târgu-Jiu?

Pasărea a fost găsită în Parcul Central al municipiului Târgu-Jiu. Simona Modoran spune că cioara era rănită și slăbită, astfel că a simțit că trebuie să facă ceva pentru a o salva. Simona și soțul său au mers cu ea la veterinar, după care au luat-o acasă pentru a o îngriji.

Pasărea s-a făcut bine după un timp, dar nu a mai vrut să plece de la familia care a adoptat-o. Cei doi tineri i-au amenajat în fața casei o căsuță specială. Pasărea s-a atașat de ei, iar atunci când ies la plimbare, zboară și se întoarce de fiecare dată pe umărul lor.

Simona a mai declarat că ea și soțul său sunt iubitori de animale și că nu contează ce fel de ființă este, pentru că s-au atașat de cioară și a devenit deja un membru al familiei. În camera special amenajată, Simona și Dumitru au asigurat toate condițiile pentru ca pasărea să nu fie afectată în niciun fel.